Partidul Național Liberal cere demisia lui Sorin Oprescu din funcția de primar al Capitalei după ce acesta a fost prins in flagrant în timp ce lua mită 25.000 de euro.
Liberalii consideră că, pentru bucureșteni, a doua funcție ca importanță electorală în România a fost compromisă, scrie Agerpres.
”Dacă instanța îi va confirma astăzi mandatul de arestare lui Sorin Oprescu, atunci, este evident că demisia acestuia din funcție este obligatorie. Soluția potrivită a zilei de azi este demisia — un gest de onoare pe care domnul Oprescu l-ar putea face, dincolo de prezumpția de nevinovăție care există. Din păcate pentru bucureșteni, a doua funcție ca importanță electorală din Romania a fost profund compromisă„, a declarat purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, potrivit unui comunicat.
El arată că liberalii își reafirmă angajamentul ”de a lupta pentru o administrație în care cetățenii să își recapete încrederea”.
„Soluția potrivită pentru viitor este o administrație nouă, integră, liberală. Trebuie să privim în față și asta îi cerem și Primarului General al Capitalei, să nu murdărească și mai tare imaginea instituției pe care o conduce de atâta timp„, atrage atenția, Ionuț Stroe.