Traficul din Capitală a devenit insuportabil! Nu trece zi fără ca bucureştenii sau locuitorii zonelor limitrofe să nu se enerveze pe străzile, pe aleile sau în parcările oraşului, fie că este vorba despre şoferi sau despre pietoni. Ni s-a dus vestea în lume că avem cea mai aglomerată urbe de pe continent şi că nu facem mare lucru să scăpăm de infernul aglomeraţiei. Ei bine, opoziţia vine cu soluții pentru ameliorarea traficului din Capitală. Iar prima pe listă este Centura Bucureştiului.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Traficul rămâne principala problemă a Bucureștiului! Suntem cea mai aglomerată Capitală a Europei! Suntem al treilea oraş din lume din punct de vedere al congestiei în trafic.
Opoziţia vine cu alternative pentru soluţionarea acestei probleme care durează de ani şi care se agravează de la o lună la alta.
Liberalii anunţă că peste un milion de oameni le-au transmis ideile lor în cadrul campaniei „#DeblocămBucureștiul”, organizată timp de o lună şi jumătate. PNL a demarat, astfel, consultări publice pe seama soluţiilor prezentate de bucureșteni, de societatea civilă, inițiate de comisiile de specialitate ale partidului sau de organizațiile patronale și de cele sindicale.
Autorităţilor li se propun, acum, şapte mari prioritati pentru Capitala.
„Am vorbit despre Centura Bucureştiului ca despre o prioritate majoră care trebuie deblocată în cel mai scurt timp şi, din păcate, informatiile pe care le am de la Bruxelles nimic concret şi decisiv nu s-a făcut în această directie. Extinderea metroului este o chestiune care ţine de Guvern”, a declarat Cristian Buşoi, preşedinte PNL Bucureşti.
Lista continua cu alte cinci posibile trasee de urmat si care ţin exclusiv de Administraţia Locală. Şi anume finalizarea lucrărilor de infrastructura pe inelul principal şi pe cel median, eficientizarea sistemului inteligent de semaforizare a trafcului, modernizarea transportului în comun, construirea parcărilor gratuite la întrarile în oraș, în parteneriat public privat şi încurajarea mijloacelor alternative de transport, în special a bicicletelor.
Fostul ministru al Transporturilor, Alexandru Nazare, trage şi un semnal de alarmă, în condiţiile în care peste 1.500.000 de maşini sunt înmatriculate în Capitală şi în judeţele limotrofe. Acestora li se adaugă zilnic alte mii de autoturisme, din alte zone.
„Ne putem aştepta să ajungem cel mai aglomerat oraş din lume în următorii ani dacă mergem în acest ritm. Ar trebui cu toţii, toate forţele politice, organizaţii nonguvernamentale, să susţinem publicarea unui grafic de executie a Centurii Capitalei pe care să-l urmărim şi să-l susţinem cu toţii, indiferent de partid pentru că un astfel de proiect se va executa pe mai multe cicluri electorale”, a afirmat Alexandru Nazare, prim-vicepreşedinte PNL Bucureşti.
În Capitală sunt parcate zilnic peste 50.000 de autoturisme, pe străzi sau trotuare. Pietonii abia mai au pe unde să treacă, iar şoferii abia găsesc locuri în care să-şi lase maşinile.
Liberalii propun, astfel, rețele de parcări mici si parcari cu etaj şi susţin că au identificat deja câteva sute de locuri pentru astfel de parcări.