PNL Arad va trimite 100 de membri la mitingul organizat de Opoziție în București
Conducerea judeţeană a PNL Arad a mobilizat 100 de membri de partid pentru a participa la mitingul de joi de la Bucureşti, în timp ce filiala arădeană a PSD nu trimite pe nimeni, transmite Mediafax.
Preşedintele PNL Arad, Ioan Cristina a spus că delegaţia arădeană va fi formată din 100 de persoane, care vor pleca, în noaptea de miercuri spre joi, cu microbuze şi maşini personale spre Capitală.
Pe de altă parte, liderul PSD Arad, Dorel Căprar, a anunţat că nu trimite oameni în Capitală pentru că „organizaţia din Bucureşti a reuşit să se mobilizeze foarte bine”.
Primăria Capitalei a aprobat cererea USL pentru mitingul de joi, din Capitală, care va avea loc de la ora 16.00, fiind precedat de un marş de la Arcul de Triumf la Piaţa Victoriei, organizatorii anunţând 10.000 de participanţi.