Un tavan de rigips s-a prăbușit luni în piața de flori din cadrul Halelor Centrale din Ploieşti, informează observatorulph.ro.
Două autospeciale, o ambulanță SMURD și o ambulanță de la Serviciul Județean Prahova s-au deplasat la fața locului. Nicio persoană nu a fost rănită în urma incidentului.
Potrivit martorilor, tavanul a căzut peste patru tarabe, iar oamenii s-au ferit şi au reuşit să fugă la timp.
Directorul SC Hale și Piețe, Emanuel Ilie, a precizat pentru sursa citată că există două ipoteze care ar fi putut conduce la producverea incidentului.
„Presupun că, nu sunt sigur, ar putea exista infiltrații de la ploi. Este vorba despre un tavan fals, de rigips, iar pe tavan era vată minerală, pentru izolarea pe timp de iarnă. Probabil de la ploi s-a îngreunat și tavanul de rigips a cedat. Mai există o altă variantă. Tavanul a picat în zona unde erau agățate coroane de flori. Probabil, din cauza greutății, tavanul a cedat. O comisie analizează toate variantele. Cei de la ISU Prahova ne-au ajutat să degajăm totul. Nimeni nu a fost rănit. Am decis să le dăm comercianților o nouă locație, pentru 2-3 zile cât vor dura lucrările, în parcarea din fața pieței”, a declarat Emanuel Ilie.
Ploiești: O parte din tavanul pieţei de flori s-a prăbuşit. Nicio persoană nu a fost rănită
#DIRECT_ONE_7si3b9#