Ploi şi vijelii în aproape toată ţara, lapoviţă şi ninsoare în nord, nord-est, vest şi centru, sâmbătă şi duminică
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, de sâmbătă, ora 16.00, până duminică, la ora 22.00, aria precipitaţiilor va cuprinde treptat toată ţara, începând din regiunile vestice şi sud-vestice. Cantităţile de apă vor depăşi 20 de litri pe metru pătrat şi, pe arii restrânse, 40-50 de litri pe metru pătrat, în special în zona montană, în Transilvania şi Moldova.
Începând din a doua parte a nopţii de sâmbătă spre duminică şi pe parcursul zilei de duminică, ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare în unele zone nord, nord-est, centru şi trecător în vest. Vântul va avea intensificări temporare în toate regiunile, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50-60 de kilometri pe oră.
În toate zonele de munte, începând de sâmbătă după-amiază, vor predomina ninsorile, se va depune strat nou de zăpadă, iar vântul va avea intensificări susţinute, viscolind ninsoarea.