Ploi şi temperaturi minime de 0 grade: Prognoza meteo pentru perioada 15-28 februarie

Ploi şi temperaturi minime de 0 grade: Prognoza meteo pentru perioada 15-28 februarie
Foto: zf.ro

Meteorologii de la Administraţia Naţională de Meteorologie  anunţă vreme caldă în Bucureşti şi marţi. Temperaturile scad, însă, de miercuri, iar spre sfârşitul săptămânii vom avea parte chiar şi de ploi slabe sau burniţe. Săptămâna viitoare, noaptea, vom avea temperaturi de 0 grade Celsius.

În Bucureşti, în primele două zile ale intervalului, vremea va fi deosebit de caldă, cu temperaturi maxime, în medie, de 20…21 de grade, valori cu până la 15 grade mai ridicate decât cele normale în această perioadă a anului.

Apoi, temperaturile diurne vor scădea accentuat, iar între 17 şi 20 februarie vor ajunge la medii de 8…10 grade.

Ulterior, vremea se va încălzi ușor. În ceea ce priveşte regimul termic nocturn, acesta va fi caracterizat de valori în scădere, cuprinse între 7 grade la începutul intervalului şi 0 grade în a doua săptămână de prognoză. Vor fi posibile ploi slabe sau burniţe, cu precădere în intervalele 18 – 20 februarie, respectiv 23 – 27 februarie.

În Banat, intervalul de prognoză va debuta cu o vreme deosebit de caldă, cu medii ale temperaturilor maxime de aproximativ 16 grade şi minime de 7 – 8 grade, apoi, până în 20 februarie, valorile termice vor scădea treptat. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, regimul termic va marca o nouă creştere, astfel că, în medie, maximele diurne vor fi cuprinse între 9 şi 13 grade, iar minimele nocturne între un grad şi două grade. Va ploua aproape în fiecare zi, pe arii extinse în 15, 19, 23 şi 24 februarie, când, izolat, se pot cumula şi cantităţi de apă mai însemnate.

În Crişana, pe parcursul întregului interval de prognoză, valorile termice se vor menţine mai ridicate decât cele normale în a doua jumătate a lunii februarie. Totuşi diferenţele de la o zi la alta sunt semnificative, mai ales în prima săptămână, când, de la temperaturi medii diurne de 16 grade, estimate pentru 15 februarie, se va ajunge la maxime de 7 grade, în jurul datei de 20 februarie. În a doua săptămână, fluctuaţiile de temperatură vor fi mult mai mici, iar valorile termice se vor situa între 8 şi 11 grade. Temperaturile minime vor marca o scădere treptată, de la 6 – 7 grade în prima noapte, până la valori în jurul pragului de îngheţ, pe parcursul celei de-a doua săptămâni. Vor fi condiţii de apariţie a precipitaţiilor în fiecare zi, mai ales ploi, dar în 15, 16 şi 19 februarie sunt posibile şi cantităţi de apă mai însemnate.

În Transilvania, valorile termice vor fi mult mai ridicate decât cele normale în primele două zile, când temperaturile maxime se vor situa, în medie regională, între 16 şi 18 grade, apoi acestea vor scădea semnificativ. Chiar şi în aceste condiţii, vremea se va menţine caldă, cu maxime între 6 şi 10 grade. În ceea ce priveşte regimul termic nocturn, acesta va fi caracterizat de valori din ce în ce mai scăzute, cuprinse între 5 grade în primele zile şi -2 grade spre sfârşitul intervalului. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi ridicată în fiecare zi, dar cu precădere în intervalele 19 – 22 şi 23 – 27 februarie.

În Maramureş, pe parcursul primei săptămâni de prognoză, valorile termice medii diurne vor scădea semnificativ, de la 16 la 6 grade, însă vor continua să caracterizeze o vreme caldă pentru această perioadă. Răcirea se va resimţi şi în timpul nopţilor, când temperaturile minime vor ajunge de la 6 grade, la începutul intervalului, până la -1 grad, în jurul datei de 21 februarie. Ulterior, până la sfârşitul intervalului de prognoză, nu vor mai fi variaţii semnificative ale temperaturile nocturne, în timp ce valorile diurne se vor situa, în general, în jurul unei medii regionale de 7 grade. Sunt posibile precipitaţii în fiecare zi, pe arii relativ extinse, exceptând datele de 17, 22 şi 27 februarie, când acestea îşi vor face apariţia doar izolat.

În Moldova, în primele două zile ale intervalului de prognoză, regimul termic va fi mult mai ridicat decât cel obişnuit la mijlocul lunii februarie, cu valori medii de aproximativ 15 grade la amiază şi de 6 grade în timpul nopţii. Ulterior, temperaturile vor scădea şi se vor apropia de normele climatologice specifice perioadei, adică, în medie, minime nocturne situate în jurul valorii de zero grade, şi maxime diurne cuprinse, în general, între 6 şi 8 grade. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi mai ridicată în jurul datelor de 16 şi 19 februarie, dar şi în a doua săptămână de prognoză, între 23 şi 27 februarie.

În Dobrogea, vremea va fi deosebit de caldă în primele două zile, când abaterile pozitive faţă de mediile climatologice specifice perioadei vor fi de aproximativ 13 grade. Astfel, media maximelor va fi de 16 – 18 grade, iar a minimelor de 8 – 10 grade. În 17 februarie, temperaturile vor scădea accentuat şi vor ajunge la medii diurne de 8 grade şi nocturne de 3 grade, valori mai apropiate de cele obişnuite în a doua decadă a lunii februarie. Regimul termic nu se va modifica semnificativ până la sfârşitul intervalului de prognoză. Probabilitatea de apariţie a ploilor slabe va fi mai ridicată în 19 şi 20, precum şi după data de 23 februarie.

În Muntenia
, în primele două ale intervalului, vremea va fi deosebit, cu temperaturi maxime în medie, de 20 – 21 de grade, valori cu până la 15 grade mai ridicate decât cele normale în această perioadă a anului. Ulterior, temperaturile diurne vor scădea accentuat, iar între 17 şi 20 februarie vor ajunge la medii de 8 – 10 grade, după care vremea se va încălzi uşor. În ceea ce priveşte regimul termic nocturn, acesta va fi caracterizat de valori în scădere, cuprinse între 7 grade la începutul intervalului şi zero grade, în a doua săptămână de prognoză. Vor fi posibile ploi slabe sau burniţe, cu precădere în intervalele 18 – 20 februarie, respectiv 23 – 27 februarie.

În Oltenia
, intervalul de prognoză va fi caracterizat de temperaturi mult mai ridicate decât cele obişnuite în această perioadă, cu medii ale maximelor de 16 – 19 grade, dar până în 19 februarie valorile termice vor scădea cu aproximativ 10 grade. Apoi, regimul termic va marca o nouă creştere, astfel că, până la sfârşitul lunii, vremea se va menţine caldă, cu maxime, în medie, de 9 – 12 grade. În ceea ce priveşte temperaturile minime, acestea se vor situa în jurul valorii de 5 grade în prima săptămână, apoi se vor apropia de pragul de îngheţ. Ploile vor fi puţine şi slabe cantitativ, şi vor apărea cu o probabilitatea mai mare în 15 februarie, între 17 şi 20 februarie, precum şi în intervalul 23 – 27 februarie.

La munte
, a doua jumătate a lunii februarie va fi caracterizată de o vreme mai caldă decât în mod normal în această perioadă. Mediile temperaturilor diurne vor fi de 10 grade în primele două zile, apoi vor scădea treptat şi vor ajunge la zero grade în 20 şi 21 februarie. Ulterior, vor mai creşte puţin şi se vor menţine în jurul valorii de două grade. Temperaturile minime vor fi uşor pozitive între 15 şi 17 februarie, apoi se vor încadra, în general, între -5 şi -2 grade. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi ridicată în cea mai mare parte a intervalului. Vor predomina ploile până în data de 19 februarie, apoi se vor semnala îndeosebi ninsori şi lapoviţă.

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)