Plic suspect primit la Tribunalul Maramureş: ‘Probele ridicate urmează să fie supuse unei expertize criminalistice de specialitate’
Un plic suspect a ajuns, joi, la Oficiul Poştal din incinta Palatului de Justiţie din municipiul Baia Mare.
La fața locului au sosit poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, împreună cu cei de la Serviciul Criminalistic, alături de echipa de decontaminare din cadrul ISU Maramureş şi de grupa pirotehnică a SRI Maramureş.
Totodată, persoanele care au intrat în contact cu plicul au fost examinate de medici, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Florina Meteş.
„Toate persoanele care au intrat în contact cu respectivul plic au fost consultate de către un echipaj medical sosit la faţa locului. Probele ridicate urmează să fie supuse unei expertize criminalistice de specialitate. Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de produse sau substanţe toxice”, a precizat Florina Meteş, potrivit Agerpres.
De asemenea, activitatea instituţiei a fost întreruptă aproape două ore.