Plată pentru parcare în București, din 15 august, în funcție de zonă. Nicușor Dan: „Amenda dacă nu plătești e 200 de lei. Dacă situația persistă, vor fi blocate roțile”. Lista tarifelor (VIDEO)

Publicat: 03 08. 2022, 13:07
Din 15 august, parcarea în București se va plăti în funcție de zonă.

Din 15 august, bucureștenii nu vor mai putea parca fără să plătească anticipat. Dacă fac acest lucru, riscă o amendă de 200 de lei. Sancțiunile repetate atrag blocarea roților mașinii, a declarat Nicușor Dan, Primarul general al Capitalei.

Parcare doar cu bani în București

Astfel, în intervalul orar 7.00 – 23.00, pentru zona 0, o oră de parcare costă 10 lei, pentru zona 1 – 5 lei, iar pentru zona 2 – 2,5 lei pe oră.

Prețurile abonamentelor pentru persoane fizice:

  • Zona zero: abonament de o zi (07.00 – 23.00) – 75 lei/zi. Abonament pentru o săptămână – 300 lei. Abonament pentru o lună – 1.050 lei. Abonament pe semestru – 5.250 lei. Abonament pe an- 9.450 lei.
  • Zona 1: abonamente de o zi – 38 lei, 150 lei/săptămână, 525 lei/lună, 2.625 lei/semestru și 4.725 lei/an
  • Zona 2: abonamente de o zi – 15 lei, 60 lei/săptămână, 210 lei/lună, 1.050 lei/semestru și 1.890 lei/an.

Cei care au abonamente pentru zona zero pot utiliza şi locurile de parcare din zonele 1 şi 2, iar cei care au abonamente în zona 1 pot folosi şi locurile de parcare din zona 2.

Pentru eliberarea abonamentului, cei care au autoturisme și au domiciliul pe strada unde este amenajat parcajul public trebuie să prezinte buletinul de identitate care să demonstreze faptul că domiciliază pe strada pentru care doresc să li se elibereze abonamentul și certificatul de înmatriculare al autovehiculului care să demonstreze că respectivul autoturism este proprietatea sa ori copia după contractul de leasing pentru persoana fizică pentru dovedirea faptului că solicitantul deține în folosință autovehiculul respectiv. Pentru a se putea acorda acest tip de abonament, adresa din certificatul de înmatriculare trebuie să fie aceeași cu cea din buletin.

Și persoanele juridice au posibilitatea de a opta pentru abonamente.

Nicușor Dan, despre regulamentul privind parcările

„Decizia de 15 august a fost luată pentru a învăța bucureștenii cu aplicarea acestui regulament pentru momentul în care ei se întorc de la 1 septembrie (când se termină concediile). Regulamentul prevede niște tarife orare care sunt pe zonele 0, 1 și 2 și prevede niște sancțiuni, dacă nu mă înșel 200 de lei e amenda dacă parchezi și nu plătești locul pe care l-au ocupat. Dacă sancțiunea persistă vor fi blocate roțile”, a declarat Dan.

Primarul a precizat că la nivelul Consiliului General se ia în calcul modificarea acestui regulament: „Parcările publice din București sunt gestionate de operatori diferiți. Sunt parcările muncipale, cele 10.000 pe care le gestionăm noi și pentru acestea există abonamente care au diferite grade: abonamente pentru rezervarea unui loc, fără rezervarea unui loc, fiecare dintre ele sunt disponibile. Sunt discuții în Consiliul General pentru a updata acest regulament, de exmeplu pentru a prevedea niște abonamente mai ieftine pentru a parca numai de seară până dimineață pentru rezidenții din zona centrală. Când va fi pus în dezbatere o să aflați, că e un act normativ și va fi pus în dezbatere”.