Bujorul românesc face parte din familia Paeonia și include toate cele cinci tipuri care cresc în România, fiind ocrotit de lege. Planta nu trebuie ruptă, distrusă sau colecționată, iar cei care încalcă această lege riscă sancțiuni foarte mari.
Bujorul românescu este o floare unică în Europa, dar doar în România se găsește și înflorește o dată pe an, în luna mai, timp de zece zile. Ea se poate găsi în culori de roz, roșu și alb, dar poate avea și combinații cromatice unice. Bujorul este asociat cu iubirea și înțelepciunea și simbolizează dragostea de familie și prietenie, conform Click.
Cei care rup sau distrug această plantă riscă amenzi cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei pentru persoanele fizice, iar pentru cele juridice variază între 30.000 și 60.000 de lei.
Alte plante ocrotite prin lege sunt Floarea de Colț care se găsește adesea în Munții Carpați pe versanți abrupți și pe stânci. Laleaua pestriță este și ea protejată de lege. Aceasta înflorește doar șapte zile pe an, la mijlocul lunii mai. Ea se poate găsi în rezervațiile naturale din Olt, Banat și Mureș.
Nufărul termal este și el protejat de lege și crește în apele pârâului Petea, din zona Băilor Felix. Garofița, altă plantă ocrotică de lege, se întâlnește în Parcul Național Piatra Craiului și este pe cale de dispariție. Ea înflorește în zonele cu iarbă dintre stâncile din zona alpină inferioară.
Alte plante protejate de lege sunt: Papucul Doamnei, crinul de pădure și ghioceii de Postăvar.