Plaja de la Capul Midia, o oază de liniște și relaxare. Nisipul fin, curat și peisajele sălbatice atrag mulți turiști
Unii turiști încă sunt în căutarea vacanței perfecte, iar mulți oameni se relaxează la plaja de la Capul Midia, care este o oază de liniște și relaxare, unde doar sunetul valurilor se aude.
Capul Midia, plaja liniștită și curată
La câțiva kilometri de agitată și aglomerata Mamaia se găsește Capul Midia a cărei plajă are circa un kilometru, informează observatornews.
Cei care vor să evite aglomerația și vor să se bucure de liniște, pot merge pe plaja de la Capul Midia.
„E al doilea an în care ajungem pe plaja asta. Plaja e mult mai curată şi nisipul mult mai fin. Nu vezi alge sau alte chestii aduse din mare”, a spus un turist.
„Turiştii vin aici pentru că este o zonă liniştită, pentru distanţa de bun simţ dintre şezlonguri, şi pentru că pot citi o carte în linişte şi pot admira peisajele sălbatice pe care încercăm să le păstrăm încă vii”, transmite Alina Herchea, manager beach bar.
Turiștii sunt primiți cu bucate alese, iar cel mai renumit aliment este peștele, pentru că este mereu proaspăt.
Reduceri și vreme bună
Mai mult, sfârșitul sezonului estival aduce reduceri de preț chiar și cu 20% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Chiar dacă este prima zi de toamnă, termometrul indică o vreme frumoasă, numai bună de plajă până la finalul săptămânii, având în vedere că pe litoral se întregistrează 30 de grade Celsius.