Compania moldovenească TransOil a contract un împrumut pentru a cumpăra fabrica de ulei de la Țăndărei (Ultex). Împrumutul a fost anunţat chiar de către Banca Internațională de Investiții, fosta bancă a statelor comuniste, controlată de Rusia și cu sediul la Moscova, într-un comunicat de presă.
TransOil este o companie controlată în mod formal de Vazha Dzhashi, om de afaceri cu triplă cetățenie (rusă, americană și moldovenească), dar care se află în sfera de influenţă a oligarhului moldovean Vladimir Plahotniuc, potrivit unei investigaţii Newsweek.
Vladimir Plahotniuc este oligarhul care controlează atât scena politică de la Chişinău prin Partidul Democrat, dar şi mai multe surse media din Republica Moldova.
Potrivit Newsweek, Holding-ul TransOil deține 16 silozuri (din 44 existente) pe teritoriul Republicii Moldova și încă unul în Portul Reni, Ucraina. TransOil deține active și în România, achiziționate o dată cu grupul Racova, aflat anterior în proprietatea lui Adrian Porumboiu.
Extrem de controversată este şi Banca Internațională de Investiții. Aceasta a fost acuzată de numeroase voci că este o unealtă a Moscovei pentru a putea spiona prin angajaţii băncii, care se bucură de imunitate diplomatică, ţări membre ale Uniunii Europene şi a NATO.
”E posibil ca Banca de Investiții Internaționale să le ofere (companiilor, n.r.) mai rapid banii, din punct de vedere al documentației, față de alte instituții precum BERD, BEI sau Banca Mondială, dar nu sunt neapărat bani mai ieftini. Cu toate acestea, prin astfel de împrumuturi crește și influența Rusiei în zone pe care ea le consideră strategice”, a explicat analistul financiar Dragoș Cabat pentru Europa Liberă.