Trei sferturi din doctoratele de la Academia de Poliţie, suspectate de plagiat. S-ar fi încercat o mușamalizare a problemei (VIDEO)

Trei sferturi din doctoratele de la Academia de Poliţie, suspectate de plagiat. S-ar fi încercat o mușamalizare a problemei (VIDEO)
Sursă foto: Facebook / Academia de Poliție

Un procentaj de 74,3% dintre tezele de doctorat verificate la Academia de Poliţie, susţinute în intervalul 2011-2016, sunt suspectate de plagiat în urma unei verificări efectuate de corpul de control al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), relatează B1 TV.

Este vorba de tezele care au fost verificate până acum, nu de toate tezele susţinute în intervalul 2011-2016.

Printre cei suspectaţi că şi-ar fi plagiat tezele de doctorat s-ar număra zece cadre didactice din Academia de Poliţie şi chiar şi decanul Facultăţii de Pompieri.

Potrivit jurnalistului de investigaţii, Emilia Şercan, în cadrul Academieide Poliţie s-ar fi încercat şi o muşamalizare a situaţiei tezelor de doctorat.

„Practic, s-a încercat o muşamalizare instituţională a chestiunii plagiatelor în tezele de doctorat. Mai exact, faptul că nu s-au verificat decât o parte a acestor teze, cu un soft de verficare a similitudinilor. Şi din aceste teze verificate, doar 58 au trimise către Comisia de Etică pentru a se pronunţa. Însă aceasta Comisie de Etică a refuzat, timp de mai bine de jumătate de an, să-şi exprime un punct de vedere cu privire la aceste teze”, a precizat Emilia Şercan.

„Pentru a masca sau pentru a încerca să acopere plagiatele din anumite teze de doctorat, s-au introdus în acel soft de verificare a similitidunilor doar rapoarte sau referate ale doctoranților sau doar porţiuni ale tezelor de doctorat”, a adăugat Emilia Şercan.

Corpul de control al MAI a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 pentru mai multe infracţiuni: abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals şi nelgijențăîn serviciu. Trei persoane ar fi fost reclamate în această plângere, printre care şi şeful Comisiei de Etică a Academiei de Poliţie.

În plus, şi Ministerul Educaţiei a trimis corpul de control la Academia de Poliţie.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră