Pitești: Un adolescent a ajuns la spital după ce a fost bătut într-un autobuz

Publicat: 14 01. 2023, 14:56
Sursa foto: Freepik@pvproductions

Un adolescent a ajuns la spital după ce a fost bătut de trei tineri, într-un autobuz din zona limitrofă a orașului Pitești. Victima avea o neînțelegere mai veche cu unul dintre agresori, iar confruntarea din mijlocul de transport s-a încheiat cu intervenția Poliției.

Din primele verificări s-a stabilit că un minor, de 16 ani, ar fi fost agresat de alţi minori, cu vârste între 16 şi 12 ani, toţi cei implicaţi fiind dintr-o localitate limitrofă faţă de municipiul Piteşti. Minorul agresat s-a deplasat la o unitate medicală, iar ulterior, acestuia i-a fost adus la cunoştinţă, în prezenţa unui părinte, faptul că are dreptul să depună plângere prealabilă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri sau alte violenţe”, a transmis, sâmbătă, Poliţia judeţeană Argeş.
Vineri seară, părinţii celorlalţi patru tineri implicaţi în incidentul violent au fost chemați la sediul poliţiei, fiind amendaţi contravenţional ca urmare a nesupravegherii minorilor. Cuantumul total al amenzilor a fost de 1.400 de lei, acestea fiind aplicate în baza Legii 61/1991 privind normele de convieţuire socială.