Un ușor accident rutier a degenerat într-o bătaie generalizată între pasagerii celor două autoturisme implicate și s-a încheiat doar cu intervenția poliției. Șase bărbați și o femeie cu vârste cuprinse între 21 și 28 de ani și-au împărțit pumni și picioare pe o stradă din municipiul Piteşti, în jurul orei 21:30.
Scena a fost surprinsă de ceilalți parteneri de trafic, scandalul având loc în mijlocul străzii, în timp ce autoturismele implicate în accident fiind oprite, pe avarii, pe carosabil. Abia la apariţia poliţiştilor scandalagiii s-au calmat.
Potrivit IPJ Argeş, cele două autoturisme erau conduse de un bărbat de 25 de ani, din Budeasa şi bărbat de 28 de ani, din Albota, care au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.
În schimb, în urma testării cu aparatul Drugtest, rezultatul a fost pozitiv pentru şoferul de 28 de ani, din Albota. Acesta a fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice. Șoferul care a consumat droguri înainte de a urca la volan s-a ales cu un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența unei substanțe cu efect psiho-activ, iar până la finalizarea anchetei, dreptul de a conduce îi este suspendat.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Nu mai puțin de 18 amenzi au fost aplicate după acest incident, în valoare totală de 6.600 de lei. Dintre acestea, 12 au fost ca urmare a scandalului, cu o valoare de 3.600 de lei, iar alte 6 în valoare totală de 3.000 de lei, ca urmare a neluării măsurilor de protecţie individuală.
„În urma verificărilor efectuate cu privire la starea conflictuală, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Piteşti au aplicat 18 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 6.600 de lei, astfel: 12 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 3.600 de lei, conform Legii 61/1991, ca urmare a adresării de injurii şi a provocării/participării la scandal şi 6 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 3.000 de lei, conform Legii 55/2020, ca urmare a neluării măsurilor de protecţie individuală”, precizează IPJ Argeş.