O pisică fără stăpân, hrănită ocazional de locatarii unui bloc din Reșița, a fost maltratată de trei tineri, pe motiv că i-a zgâriat. Protecția Animalelor s-a autosesizat.
Imaginile cu momentul au ajuns în mediul online și poliţişti de la Biroul pentru Protecţia Animalelor s-au autosesizat privind săvârşirea infracţiunii de schingiuire a animalelor.
Tinerii au vârste cuprinse între 14 și 17 ani, precizează publicația locală Caraș Online.
„În urma vizualizării unor imagini postate în mediul online în care apar trei tineri care maltratează o pisică, polițiști de la Biroul pentru Protecția Animalelor s-au sesizat din oficiu privind săvârșirea infracțiunii de schingiuirea animalelor. Din verificările efectuate s-a stabilit că cei trei tineri, din Reșița, ar fi lovit și schingiuit o pisică găsită în scara unui bloc, care era hrănită ocazional de locatari, pentru a se răzbuna pe animal pentru ca i-a zgâriat în momentul în care s-au jucat cu el”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean.
Agenții au lansat apoi un apel către părinți: „Educați copiii încă de mici să respecte orice formă de viață!“