Anunț ȘOC despre pensiile românilor: Se desființează!
Guvernul face un nou pas spre desființarea Pilonului II de pensii, dacă reușește să îi dea caracter opțional, susțin întreprinzătorii români cu afaceri mici și mijlocii.
Florin Jianu, președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii (CNIPMM), a declarat că întreaga societate românească trebuie să se opună din răsputeri transformării Pilonului II de pensii într-unul opțional.
„Vorbim, aici, despre un program în trei pași (al Guvernului României, n.r.) . Primul este cel al diminuării nivelului contribuții la Pilonul II. Al doilea este transformarea acestui pilon de pensii într-unul opțional. Iar al treilea este desființarea sa.
În aceste condiții, din punctul meu de vedere, întreaga societate ar trebui să aibă o reacție extrem de puternică, astfel încât să nu se ajungă nici măcar la pasul al doilea din acest plan. Dacă se va ajunge la acest pas și se va continuă, impactul negativ pe care eliminarea Pilonul II de pensii îl va avea asupra calității vieții românilor și asupra economiei din țara noastră va fi unul major”, a afirmat Jianu, scrie ziare.com.