Pieton omorât de un șofer beat, în cartierul Pantelimon din București

Publicat: 28 02. 2023, 16:50
Sursa Foto: Facebook/ DGPMB

Șoferul a fost reținut și este cercetat acum pentru ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Pietonul a suferit leziuni traumatice care au condus la decesul acestuia

În fapt, la data de 26.02.2023, în jurul orei 11.50, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident de circulație pe Șoseaua. Pantelimon.

La data de 27 februarie a.c., polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Brigada Rutieră au reținut un bărbat în vârstă de 56 de ani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

Conducătorul unui autovehicul care se deplasa pe această arteră, ajuns în dreptul imobilului cu nr. 260, a surprins și accidentat un bărbat în vârstă de 69 de ani, angajat în traversare.

După producerea accidentului rutier, polițiștii au procedat la testarea cu aparatul alcooltest a celui în cauză, rezultând faptul că acesta se afla sub influența alcoolului. Bărbatul a fost reținut, iar marți, în urma prezentării în fața magistraților a fost dispusă măsura arestului la domiciliu.