Noi probleme pentru Cristian Popescu Piedone. Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă ÎCCJ cu privire la posibila săvârșire de către acesta a infracțiunii de conflict de interese, informează B1 TV.
Inspectorii de integritate susțin că Piedone, în perioada 2013 – 2015, a semnat în calitate de primar șase acorduri de funcționare și două autorizații de funcționare pentru trei SRL-uri la care fix copiii lui erau asociați și administratori. De altfel, Piedone și-ar fi dat semnătura chiar ca urmare a cererilor formulate și semnate olograf de aceștia.
Noi acuzații în cazul lui Piedone. Acesta ar fi semnat acte pentru firmele copiilor săi
#DIRECT_ONE_7dzrnj#
”Mai mult decât atât, începând cu anul 2013, S.C Sport Team Kart SRL, societate administrată de către fiul persoanei evaluate, a încheiat patru contracte cu Administrația Domeniului Public Sector 4, instituție subordonată Consiliului Local Sector 4, pentru ocuparea unei suprafețe de 400 mp, însă în urma măsurătorilor efectuate a rezultat că aceasta ocupă suprafața de 2.234 mp”, se arată în comunicatul ANI.
Agenția mai precizează că fostul edil a fost informat cu privire la acțiunea declanșată.