Pictorul Liviu Nedelcu: „Uneori mesajul social sau politic există, alteori nu. Dar un mesaj există mereu în lucrările mele” / „Un popor educat va avea și numeroși iubitori ai artei vizuale contemporane”

Liviu Nedelcu este unul dintre reprezentanții de seamă ai artelor plastice contemporane din România. Acesta a devenit cunoscut pentru expozițiile sale organizate timp de decenii în Capitală sau în marile orașe din țară, dar și pentru evenimente artistice internaționale din state precum Cehia, Olanda, Republica Moldova, Franța, Turcia, Germania, Polonia, Finlanda, SUA sau Suedia.

Considerat un vizionar datorită folosirii unei game largi de tehnici picturale, Liviu Nedelcu a obținut de-a lungul activității artistice numeroase distincții, printre care se numără Premiul pentru Pictură al Uniunii Artiștilor Plastici din România – Salonul Național de Pictură, în anul 2014. Este elogiat adesea de criticii de artă modernă și contemporană.

Istoricul de artă Constantin Prut susține că pictorul Liviu Nedelcu „dezvoltă un bogat evantai de procedee plastice, adaptate comunicării unor urgențe ale orizontului profund și, în același timp, unui proiect conceptual care răspunde unor exigențe culturale pe care și le asumă”.

Am dorit să aflăm de la pictorul Liviu Nedelcu ce importanță are astăzi arta contemporană pentru publicul larg, cât de accesibilă este și care sunt principalele provocări pentru organizarea unor expoziții de pictură. În următorul interviu pentru B1TV.RO, acesta susține că arta contemporană vizează cu precădere un public de nișă, din cauză că nu este suficient mediată și are noutăți greu de înțeles de către publicul larg. Acest lucru scoate în evidență importanța educației dar și a infrastructurii culturale a României, rămasă, din păcate, în urma altor state.

Reporter: Cât de accesibilă considerați că este astăzi pictura contemporană pentru publicul larg din România, în raport cu alte arte vizuale precum teatrul?  Sunt în prezent suficiente evenimente care să ofere cu ușurință oportunități de afirmare artiștilor iar publicului un acces facil?

Liviu Nedelcu: Mai multe dintre domeniile culturale din România, după părerea mea, vizează un public de nișă, care în cazul unora este mai numeros decât în cazul altora. Putem oare compara publicul de la un concert Mozart cu publicul de la un concert John Cage, compozitor /artist american neoavangardist sau publicul prezent la un spectacol de teatru experimental cu cel de la Chirița în Iași? Public avem și la Muzeul Național de Artă al României și la Muzeul Național de Artă Contemporană al României și la Palatul Cercului Militar Național, dar nu același și nu la fel de numeros.

„În general, arta contemporană vine cu noutăți pe care publicul neavizat nu le poate digera, pentru că nu e mediată îndeajuns”

Pictura contemporană nu este accesibilă publicului larg și nici nu cred că ar fi de așteptat să fie; în nici o epocă, cu mici excepții, pictura contemporanilor nu a fost pe placul publicului vremii respective. Chiar  dacă în Europa au existat tabere de creație începând cu secolul al XVII-lea, și susținători ai artelor în toate perioadele istorice, segmentul acestora îl constituia o elită, nu era publicul cu sensul de azi. Arta, în afară de cea cu funcție devoțională, cea din biserici, din capele a fost inaccesibila omului de rând. Arta era produsă pentru o elită intelectuală și financiară – aristocrație, nobilime, burghezie. În general, arta contemporană vine cu noutăți pe care publicul neavizat nu le poate digera, pentru că nu e mediată îndeajuns, dar tot mai mult astăzi observăm că apar programe de mediere în instituții precum: muzee, galerii, bienale, târguri de artă.

Cu siguranță că toată infrastructura culturală a României este modestă, uneori precară, ca atare oportunitățile de organizare a evenimentelor artistice majore și care ar permite afirmarea artiștilor vizuali sunt limitate. Gândiți-vă că Uniunea Artiștilor Plastici din România deține în București aproximativ zece galerii și în țară cam tot atâtea, care trebuie să deservească nevoile a 6000 de artiști, membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din România. În acest moment sunt organizate evenimente majore precum: saloanele naționale, diferite bienale de arte vizuale, dar în multe cazuri, deși sunt organizate de muzee sau de instituții de specialitate calitatea lor este îndoielnică. Asistăm la o inflație de evenimente așa zis majore, simpozioane internaționale sau naționale, bienale naționale și internaționale sau chiar expoziții personale sau retrospective, care adesea au, curios, și girul instituțiilor abilitate -muzee de artă și filiale ale UAP, care declară că luptă pentru afirmarea artiștilor, dar care concret, fac mai mult rău acestora. Sunt, așa cum spune un prieten artist acele evenimente colhoziste unde numărul participanților contează și nu calitatea lucrărilor și a etalării.

Avem însă și evenimente artistice importante care promovează cu adevărat arta de cea mai bună calitate, artiștii, artistele importante. Aceste evenimente se desfășoară în paralel cu programe de discuții, de conferințe, de ateliere de artă contemporană, contribuind la apropierea publicului de domeniul artelor vizuale și la o înțelegere în profunzime a expozițiilor în cauză. Un exemplu excelent și extrem de relevant este Bienala Art Encounters din Timișoara, care începe chiar pe 1 octombrie.

De altfel, nu vreau să omit spațiile deschise la Combinatul Fondului Plastic din București. În ultimii ani, Combinatul a devenit un centru cultural efervescent care găzduiește atât ateliere de artiști, artiste, cât și galerii comerciale, un spațiu coordonat de artiști, galeria Universității de Arte din București. Publicului local i se prezintă producții artistice internaționale și publicului internațional practici artistice locale. Vorbesc despre acest schimb și dialog cu mize importante atât pentru publicul interesat de artă contemporană, cât și pentru cei activi în domeniu: artiști, critici, curatori, istorici de artă, pentru că programul de expoziții al acestor galerii include colaborări cu artiști, artiste și curatori, curatoare internaționale.

Un fenomen important pentru arta contemporană românească produs în anii 2000  este apariția masivă a spațiilor independente ce vor asigura moduri de autoorganizare ale artiștilor, pentru a acoperi ce le lipsește, de a crea evenimente, de a coagula o comunitate, de a genera dialog între artiști din diverse centre, regiuni, țări.

Reporter: Cine credeți că are principala responsabilitate pentru a face publicul larg să fie mai implicat și preocupat de arta contemporană?

Liviu Nedelcu: Toată lumea: începând cu artistul și încheind cu statul, prin instituțiile sale abilitate (școli, galerii, muzee etc) și bineînțeles sectorul independent de care aminteam mai sus. Un popor educat va avea și numeroși iubitori ai artei vizuale contemporane. Dar noi, pentru a ajunge acolo mai avem de așteptat, acum în România nu promovăm valoarea ci nonvaloarea, prostul – gust și mârlănia. Nu afișăm modele adevărate nici în zonele politică ori culturală, nici în învățământ sau cercetare, nicăieri.

„Cred că managerii instituțiilor de cultură din țară, pot face publicul să fie mai implicat și mai preocupat de cultură și, implicit, de artă contemporană”

Pentru a implica publicul larg în sfera artelor contemporane țările care își doresc cu adevărat acest lucru au adus arta contemporană acolo unde în România nici nu ne-o putem închipui: Anselm Kifer prezent cu lucrări monumentale în Panthéon la Paris, Takashi și Joana Vasconcelos la Versailles și exemplele pot continua.  Cred că și România poate stimula inițiative similare.

Cred că managerii instituțiilor de cultură din țară, pot face publicul să fie mai implicat și mai preocupat de cultură și, implicit, de artă contemporană. Dar în cele mai multe cazuri aceștia sunt numiți politic și, ca atare, instituțiile lor sunt conduse de cu totul alte interese. Mulți nu înțeleg pentru ce sunt acolo și, cu atât mai puțin, cum să promoveze și să susțină arta.

Reporter: Care sunt etapele organizării expozițiilor dumneavoastră de pictură contemporană și cum alegeți de obicei tematica acestor expoziții și a operelor expuse.

Liviu Nedelcu: Îmi gândesc expozițiile din atelier cu mult timp înainte de a le instala într-o galerie. În general îmi propun o temă, pe care o dezvolt pe parcursul unei anumite perioade. Asta nu înseamnă că, în această perioadă, nu dezvolt, în paralel, și alte proiecte sau nu abordez și alte direcții stilistice ori conceptuale.

Reporter: Dacă puteți să ne dezvăluiți care sunt principalele dificultăți atunci când vine vorba despre organizarea unei expoziții de pictură?

Liviu Nedelcu: Principalele dificultăți legate de organizarea unei expoziții sunt costurile de producție și de expunere pe care în 99 la sută din cazuri artistul le suportă precum și identificarea unor spații expoziționale adecvate pentru proiectul propus.

Reporter: Pentru că sunteți un reprezentant important al artei nonfigurative cum ați ajuns să îmbrățișați acest stil în operele dumneavoastră?

Liviu Nedelcu: Eu am fost un gestualist încă din anii ’90, iar pictura mea din acea perioadă, se afla la granița dintre figurativ și nonfigurativ. O graniță pe care am depășit-o foarte natural câțiva ani mai târziu. O altă schimbare la fel de firească s-a produs, de curând, cu tranziția de la pictură (un mediu bidimensional), la ready – made (un mediu tridimensional). Dar elementul comun, rămâne tușa energică, viguroasă care și duce la etichetarea mea ca gestualist. Tușa dinamică circulă în toate aceste medii și în toate aceste tipuri de imagini cu o energie aproape iconoclastă uneori. Explorând dialogul dintre culoare, greutate și echilibru, am valorificat energia gestualismului abstract, alături de elemente ale artei pop și ale minimalismului.

Pictura mea propune forme abstracte pentru a exprima emoțiile – sau chiar stările psihice interioare – prin straturi groase sau pete de vopsea, prin tușe și gesturi aplicate energic pe pânză ignorând, cel mai adesea, intenționat convențiile. Încerc să comunic sentimente profunde prin lucrările mele fără a apela la discursul figurativ (un chip, un corp, un peisaj), iar atunci când figurativul apare  nu va fi în întregime recognoscibil.

Reporter: Cât de prezent este mesajul social sau politic în operele dumneavoastră și dacă în general considerați că discursul vizual contemporan trebuie să transmită și astfel de mesaje, dincolo de încărcătura emoțională a artistului?

Liviu Nedelcu: Uneori mesajul social sau politic există, alteori nu. Dar un mesaj există mereu în lucrările mele. Cred că arta contemporană trebuie să transmită mesaje, să ia atitudine, să revolte, dacă este cazul. De altfel, arta contemporană este, tot mai des, învestită cu rolul de a formula și de a prezenta modele de sociabilitate, modalități alternative de viață, asumându-și o dimensiune politică, uneori una chiar utopică, de transformare a societății.