Petru Movilă (PMP) a cerut Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaților să dezbată, al începutul lunii martie, Masterplanul Regional de servicii de sănătate al Regiunii de Nord-Est
Deputatul PMP Petru Movilă a solicitat Comisiei pentru Sănătate şi Familie a Camerei Deputaţilor ca în prima săptămână a lunii martie să se dezbată Masterplanul Regional de servicii de sănătate al Regiunii de Nord-Est, întâlnire de lucru la care să participe şi ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.
„În document se precizează faptul că la nivelul Regiunii de Nord-Est numărul de paturi de spital se va reduce au aproape 4.000. Pentru Iaşi, masterplanul arată că înafară de Institutul Regional de Oncologie şi de cele două spitale din reţeaua CFR, toate unităţile medicale vor suferi modificări. Cele mai drastice vor fi la Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie „Elena Doamna” care va fi transformat într-o unitate sanitară de îngrijire paliativă sau într-un centru pentru femei/copii abuzați. În plus, numărul de paturi va fi drastic redus cu toate că şi la acest moment acesta este subdimensionat”, a explicat deputatul Petru Movilă.
Parlamentarul ieşean subliniază faptul că Spitalul Regional de Urgenţă este o necesitate pentru întreaga regiune, însă implementarea proiectului nu justifică modificările propuse de Ministerul Sănătăţii pentru zona de Nord-Est.
„Nu sunt de acord cu reducerea numărului de paturi și nici cu schimbarea destinaţiei unor unităţi medicale. Planul propus este departe de a fi soluţia corectă, mai ales când foloseşte informaţii vechi, care nu mai sunt de actualitate. Cel mai simplu argument este faptul că în dreptul Institutului de Boli Cardiovasculare (IBCV) este precizat faptul că nu se prevede nicio schimbare majoră. IBCV nu doar că se află în situaţia pe care o ştim cu toţii, însă are nevoie de o clădire nouă, pe măsura institutului şi mai ales de o secţie medicală specială pentru chirurghie cardiacă pediatrică. Cred că cei care au redactat acest draft al masterplanului nici măcar nu au ieşit din birou. Au fost consultate primăriile, consiliile judeţene din regiune, liderii de sindicat şi mai ales spitalele? Am solicitat dezbaterea documentului în Comisia de Sănătate pentru a putea solicita ministerului fie reactualizarea şi regândirea studiului în integralitatea lui, fie renunţarea la implementarea lui, mai ales în condiţiile în care nu se ştie nici un termen concret pentru finalizarea construcţiei Spitalului Regional de Urgenţă Iaşi”, a completat deputatul.
Conform documentului, cele mai importante modificări vor fi aduse următoarelor unităţi medicale din judeţul Iaşi:
Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie Cuza Vodă: Reducerea numărului de paturi
Spitalul Clinic de Obstetrica şi Ginecologie „Elena Doamna”: Va fi transformat într-o altă unitate sanitară (de exemplu îngrijire paliativă sau pe termen lung sau centre pentru femei/copii abuzați).
Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie: În viitor, acest spital va fi dedicat doar managementului pacienților cu TBC. Serviciile de chirurgie toracică vor fi transferate la noul spital regional. Procesul de reconfigurare va include, de asemenea, o scădere a numărului de paturi de spitalizare, cu o creștere concomitentă a numărului de internări de zi.
Spitalul Clinic de Boli Infectioase „Sfanta Parascheva”: Scăderea numărului de paturi și consolidarea serviciilor ambulatorii
Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu”: Institut de îngrijire terțiară (ușoară scădere a numărului de paturi și transferul acestora către viitorul spital regional).
Spitalul Clinic de Recuperare: Această unitate va fi dedicată exclusiv recuperării și fizioterapiei
Spitalul Municipal Pașcani: Scăderea numărului de pături pentru îngrijie boli acute – Consolidarea serviciilor amulatorii
Spitalul de Boli Cronice „Sfântul Ioan” Târgu Frumos: Va fi transformat într-un centru ambulatoriu independent (se va stabili prevederea legală)