Petrecere pe plajă încheiată cu amenzi usturătoare. Regulile de protecție împotriva COVID-19 au fost date uitării

Petrecere pe plajă încheiată cu amenzi usturătoare. Regulile de protecție împotriva COVID-19 au fost date uitării

Mai mulți petrecăreți au fost amendați în noaptea de vineri spre sâmbătă, de către jandarmii constănţeni, din cauza faptului că participau la un spectacol cu muzică mixată, pe o plaja din Tuzla, fără să respecte măsurile de protecție împotriva răspândirii virusului SARS-CoV-2.

„În cursul nopţii trecute, în jurul orei 01.00, jandarmii constănţeni au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe plaja din comuna Tuzla are loc un eveniment artistic la care participă mai multe persoane, fără să fie respectate măsurile de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2„, se arată în comunicat.

Organizatorii au primit o amendă de2000 lei, în timp ce suma amenzilor aplicate participanților se ridică la 8000 lei, a transmis IJJ Constanţa.

Petrecere amendată și la Galați

Amenzi s-au dat și săptămânatrecută,la Galați, undepeste 60 de persoane au participat la o petrecere privată pe malul râului Siret. În acest caz polițiștii gălățeni au intervenit de urgență pentru a stopa petrecerea, în timp ce organizatorul a fost amendat drastic.

Poliţiştii gălăţeni au oprit, sâmbătă, o petrecere organizată pe malul râului Siret, la care participau peste 60 de persoane, şi l-au amendat pe organizator – a comunicat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi.

Polițiștii au aflar despre acest incident după ce pe rețelele de socializare au apărut imagini din care rezulta nerespectarea legislaţiei în vigoare cu privire la organizarea unui eveniment privat în aer liber, se precizează în comunicatul de presă.

Poliţiştii Secţiei 3 Galaţi s-au deplasat la faţa locului şi au constatat că pe malul râului Siret, în zona cunoscută sub denumirea de „Satul Pescăresc”, pe un teren proprietate privată, se afla în desfăşurare o petrecere privată, la care participau peste 60 de tineri, nefiind respectate regulile de distanţare fizică.

A fost identificat organizatorul petrecerii, un bărbat, de 49 ani, din municipiul Galaţi, care a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 3.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor legale privind desfăşurarea unui eveniment privat în aer liber.

Toate persoanele aflate la faţa locului s-au conformat recomandărilor poliţiştilor, părăsind zona.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`