Petrecere la un restaurant din Constanța, oprită de polițiști. Organizatorul și administratorul localului, amendați cu câte 2.000 de lei
Polițiștii au oprit, sâmbătă seară, o petrecere organizată la un restaurant din centrul vechi al municipiului Constanța, iar organizatorul a fost amendat cu 2.000 de lei. Cu aceeași sumă a fost sancționat și administratorul localului.
Polițiștii au oprit o petrecere la un restaurant din Constanța. Amenzi de câte 2.000 de lei pentru organizator și pentru administratorul localului
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, poliţişti ai Secţiei 3 s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că mai multe persoane participă la o petrecere organizată în cadrul unui restaurant din municipiul Constanţa, transmite Agerpres.
„Având în vedere normele legale în vigoare privind starea de alertă, operatorul economic a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 2.000 de lei, conform Legii 55/2020, iar organizatorul evenimentului privat, fiind vorba despre un bărbat, de 48 de ani, a fost sancţionat cu amendă în valoare de 2.000 de lei, pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, conform Legii 61/1991”, a precizat IPJ Constanța.
Starea de alertă a fost prelungită pe întreg teritoriul României cu încă 30 de zile, începând din 13 ianuarie, iar „desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări și petreceri petreceri în spații închise și / sau deschise, publice și / sau private” este interizsă.
Peste 3.200 de cazuri noi de COVID-19 depistate în România, potrivit bilanțului de sâmbătă
„Hotărârea privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 ianuarie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 a fost adoptată în forma introdusă pe agenda ședinței de Guvern”, anunța Guvernul, printr-un comunicat de presă emis în 12 ianuarie.
Până astăzi, 16 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 691.488 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, arată bilanțul prezentat sâmbătă de Grupul de Comunicare Strategică, care a mai precizat printre altele că620.058 de pacienți au fost declarați vindecați. Județul Constanța a înregistrat101 de cazuri nou depistate și a ajuns la un număr total de28.593.
Până astăzi, 17.164 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat, a mai precizat GCS.
Între 15 ianuarie, ora 10, și 16 ianuarie, aceeași oră,au fost raportate 66 de decese (42 bărbați și 24 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Brăila, Bistrița-Năsăud, Botoșani,Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea, Ilfov și București.