Chiar în fața penitenciarului Rahova, familia interlopului Petre Geamănu a sărbătorit eliberarea acestuia.
Supranumit și „Împăratul lumii” în mediul infracțional, a fost arestat preventiv în august 2021, după ce a fost acuzat de procurorii DIICOT că a constituit un grup organizat, specializat în cămătărie și șantaj.
Pe numele său real Petre Ilie, acesta și-a petrecut ultimul an și jumătate în spatele gratiilor iar eliberarea a fost, ca și în cazul altor interlopi, una fastuoasă: zeci de persoane s-au strâns în fața porții penitenciarului pentru a-l întâmpina.
Din gruparea condusă de Petre Geamănu ar fi făcut parte și fostul finanțator al FC Rapid, Nicolae Cristescu, relatează Gândul.
Printre multe alte fapte, Petre Geamănu ar fi aruncat și doi nepalezi la câini, după ce-i prinsese pescuind cu curent electric pe Străulești.
Fără reclamații din partea victimelor, acesta nu a putut să fie pus sub acuzare iar Geamănu a ținut să meargă până la dezvoltatorul imobiliar pentru care munceau cei doi și i-ar fi pus în vedere să aibă grijă de angajați pentru că, în caz contrar „s-ar putea să nu-i mai iasă la număr” – povestește Newsweek.
Apropiații acestuia l-au așteptat cu sufletul la poarta închisorii unde Petre Geamănu a desfăcul o șampanie. Cei prezenți au ațintit minute în șir telefoanele mobile asupra porții pentitenciarului, pentru a fi siguri că imortalizează momentul în care temutul interlop revine în libertate.