Polițiștii au găsit peste 100 de persoane la o petrecere privată dată, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-un apartament din Capitală.
Agenții au dat 113 amenzi contravenționale pentru nerespectarea măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Valoarea totală a sancțiunilor e de 226.000 de lei.
„În dimineaţa de 14 martie 2021, în jurul orei 03.30, prin apel 112, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 7 Poliţie a fost sesizată cu privire la faptul că este tulburată liniştea publică, într-un imobil situat pe raza sa teritorială. La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliţie, care, într-un apartament, au identificat peste 100 de persoane, care participau la un eveniment privat”, a transmis Poliția Capitalei într-un comunicat.
În acest caz, polițiștii au dat 113 amenzi în valoare totală de 226.000 de lei.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.