Eveniment
Ministrul de Interne Petre Tobă l-a numit pentru șase luni pe comisarul șef Alexandru Cătălin Ioniță director la Direcția Generală Anticorupție, iar pe Constantin Preoteasa director adjunct.
Potrivit unui comunicat MAI, Alexandru Cătălin Ioniță are o experiență de peste 18 ani în acest Minister și a ocupat mai multe funcții, între care cele de director adjunct al Direcției de Investigare a Fraudelor din Poliția Română și Director al Direcţiei de Investigare a Criminalității Economice.
La rândul său, Constantin Preoteasa are o experiență de peste 20 de ani în MAI, ocupând mai multe funcții, inclusiv cea de Șef Serviciu de Combatere a Corupției și a Infracțiunilor Comise în Sfera Instituțiilor Bugetare.