Petre Roman, Atanase Stănculescu și Voican Voiculescu ar putea fi urmăriți penal pentru Mineriadă: Procurorii militari au solicitat aviz de la președinție (VIDEO)

Publicat: 22 10. 2015, 12:18

UPDATE 12.50: Contactat de B1 TV, Petre Roman a precizat că nu ştia că s-a cerut aviz pentru urmărirea penală. Roman era prim-ministru în perioada mineriadei.

Petre Roman, Victor Atanase Stănculescu și Gelu Voican Voiculescu ar putea fi urmăriți penal pentru Mineriadă dacă președinția dă aviz favorabil cererii procurorilor militari.

Procedura se datorează faptului că cei trei au fost membri ai Guvernului în perioada respectivă.

Potrivit unui comunicat al Tribunalului București, „Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat Preşedintelui României declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de urmărire penală faţă de Petre Roman, Stănculescu Victor Atanase şi Voiculescu Gelu Voican sub aspectul săvârşirii infracţiunii contra umanităţii, în perioada în care aceştia aveau calitatea de miniştri”.

„Faptele reţinute în sarcina acestora formează obiectul dosarului cunoscut generic „Mineriada din iunie 1990” aflat în instrumentarea procurorilor Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.  

Facem precizarea că, deşi faptele ce formează obiectul prezentei cauze au fost comise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, act normativ ce stabileşte procedura de urmat în cazul atragerii răspunderii ministeriale (norme de procedură de strictă şi imediată aplicare), procedura de sesizare a Preşedintelui României pentru a cere urmărirea penală a unui membru al Guvernului este aplicabilă şi în cauza de faţă.

De altfel, prin Decizia nr. 93 din 16 iunie 1999, Curtea Constituţională a statuat că, în privinţa mandatului de membru al Guvernului, Constituţia nu a instituit imunitatea, ci o altă măsură de protecţie, şi anume condiţionarea dreptului de a cere urmărirea lui penală pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei. Această măsură de ocrotire a interesului public subzistă şi după încetarea mandatului membrilor Guvernului, aşa încât este evident că, în privinţa infracţiunilor comise în exerciţiul funcţiei, punerea sub urmărire penală a membrilor Guvernului trebuie să se realizeze cu respectarea aceloraşi norme procedurale”, au comunicat procurorii.

Miercuri, Ion Iliescu și Virgil Măgureanu au fost puși sub învinuire pentru fapte comise împotriva umanității.

#DIRECT_ONE_98bbvg#