Petre Daea, un nou elogiu adus oii și lânii: „O podoabă frumoasă, care cândva putea reprezenta gaj la bancă”

Petre Daea, un nou elogiu adus oii și lânii: „O podoabă frumoasă, care cândva putea reprezenta gaj la bancă”

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a luat parte, sâmbătă, la Iași, la inaugurarea unui laborator de testare a lânii.

Ministrul, un mare iubitori de oi, a numit lâna o „podoabă frumoasă, care cândva putea reprezentagaj la bancă”și a precizat că la nivelul întregii țări se produc 36.000 de tone de lână.

„Am stăruit şi voi stărui ca în fiecare zonă a ţării să fie lanţuri de valorificare a acestui produs extraordinar de valoros. Centrele acestea de preluare au început deja să fie construite în ţară. Avem programul pe care l-am introdus în proiecţia bugetului pe 2018 în aşa fel încât să facem în primă fază opt centre regionale şi apoi să le multiplicăm în funcţie de nevoi, de capacitatea de organizare din zonele respective în aşa fel încât nicio cantitate să nu fie irosită. Ea trebuie să fie luată, valorificată şi să câştige atât producătorul cât şi cel care valorifică. (…) Sectorul a amorţit, dacă nu a fost interes în acest domeniu acţiunea nu a început pur şi simplu. Iată că acum lucrurile încep să meargă. În final va câştiga ţara şi fermierii”, a declarat Petre Daea, potrivit Gândul.info.

Petre Daea a luat parte și la testarea unui fir de lână, însă exercițiul realizat ca o demonstrație pentru ministru a dat greș.

În momentul în care a fost testat un fir de lână unul dintre aparate nu a pornit.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`