Petre Daea: Mă aștept ca România să rămână liderul UE în ceea ce privește producția de porumb

Publicat: 27 03. 2019, 18:43
Foto: Captură Digi24

Petre Daea, ministrul Agriculturii, a declarat, miercuri, că se așteaptă ca România să își păstreze poziția de lider în Uniunea Europeană în ceea ce privește producția de porumb, lucru care ar putea fi posibil prin refacerea sistemului de irigații, potrivit Agerpres.

„Mă aştept ca România să îşi păstreze poziţia de lider în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte producţia de porumb. Merită asta. România nu trebuie să părăsească locul unu la producţia de porumb şi va fi posibil de menţinut cu o singură condiţie: să readucem sistemul de irigaţii în funcţiune. În condiţiile în care aducem sistemul de irigaţii în funcţiune pe cele două milioane hectare, România, vrând-nevrând, prin rotaţia culturilor, prin decizia agrotehnică a fermierilor va însămânţa un milion hectare la irigat. Un milion hectare la irigat, cu 16 tone porumb la hectar fac 16 milioane tone. România pune în jur de 2,5 milioane hectare de porumb. Pe 1,5 milioane hectare, cât este diferenţa, dacă se realizează, în condiţiile cele mai grele de irigat, o producţie între 4 şi 5 tone, iată cum România depăşeste 23 de milioane de tone, ceea ce-i va consacra poziţia de lider în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte cultura porumbului şi merită asta”, a explicat Daea, la Brăila.

Declarația vine în contextul în care România a ocupat anul trecut primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește producția de porumb, cu peste 18 milioane de tone recoltate de pe o suprafață de 2,415 milioane de hectare.