Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat marţi că nu fost citat la Parchetul General în dosarul penal privind pesta porcină africană, dar că se va prezenta la audieri în cazul în care va fi chemat, adăugând că va fi „tot timpul acolo unde ţara o cere”.
„Nu, nu am fost citat, însă ce vă pot spune, pentru că s-au mai pus întrebări pe această temă, în Ministerul Agriculturii a fost solicitat materialul pe care l-am transmis domnului preşedinte ca material de informare privind modul în care am acţionat în această direcţie.(…)
Evident că mă duc. Mă duc oriunde, pentru că asta înseamnă responsabilitatea unui om – să se ducă acolo unde este chemat şi, evident, că voi fi tot timpul acolo unde ţara o cere”, a declarat Petre Daea la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.
Procurorii au deschis la începutul lunii septembrie un dosar privind epidemia de pestă porcină, dispunând începerea urmăririi penale in rem pentru săvârşirea infracţiunilor de răspândire a bolilor la animale sau plante şi neglijenţă în serviciu.