Peste 16.000 de români cer printr-o petiţie ca Ana Maria Nedelcu, femeia acuzată că şi-a rapit copilul, să nu fie extrădată în Canada.
Petiția online a ajuns în mâna judecatorului, care trebuie să hotarască soarta femeii. Magistratul a amânat pentru 19 mai dezbaterile privind extrădarea acesteia, potrivit B1TV.
Petiția online cu cele peste 16.000 de semnături de susținere a mamei a ajuns în dosarul de extrădare al Curții de Apel. Judecatorul a amânat pentru 19 mai cauza pentru a lua act de decizia magistraţilor Instanței supreme, prin care Ana Maria Nedelcu a fost eliberată din arest.
Femeia este acuzata de autoritățile canadiene că a încălcat un ordin judecătoresc privind încredințarea exclusivă a copilului către tatăl său, însă susține că doar și-a protejat băiatul. Dacă va ajunge să fie anchetată în Canada, Ana Maria Nedelcu riscă 10 ani de închisoare.
"Intru și cu teama și cu credință în Dumnezeu că totuși nu se poate să se permită să se separe o mamă de copiii ei și să rămână copiii așa efectiv fără niciun fel de sprijin, iar eu să fiu aruncată în închisoare, mi se pare un coșmar.
Eu sper ca dânsul să judece, să lase afară orice fel de orgoliu, să vadă că e vorba de o mamă care își iubește copilul și a sacrifcat viața ca să o salveze pe cea a copilului ei", a spus Ana Maria Nedelcu.
Avocata femeii, Maria Vasii, a cerut sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru ca magistraţii să stabilească în ce limite se înscrie noţiunea de răpire. Totodată, ea a arătat că solicitarea de extrădare trebuia formulată prin ministrul canadian al Justişiei, nu prin Ambasadă, aşa cum în mod nelegal s-a întâmplat în cazul clientei sale.