Petre Daea a găsit vinovatul pentru epidemia de pestă porcină: Un nesăbuit a adus un produs din altă parte și a introdus virusul (VIDEO)

Petre Daea a găsit vinovatul pentru epidemia de pestă porcină: Un nesăbuit a adus un produs din altă parte și a introdus virusul (VIDEO)

Situaţie extremă în România. Pesta porcină africană se extinde rapid, de la o zi la alta. Situaţia este tot mai gravă, în special în judeţele din sud-estul ţării, iar autorităţile par neputincioase în fața virusului.

Până acum au fost descoperite peste 500 de focare de pestă porcină africană şi au fost ucişi aproape 50.000 de porci. Nemulţumiţi de modul în care statul roman administrează criza pestei porcine africane, membrii Asociaţiei Pro Consumatori au protestat în faţa Ministerului Agriculturii.

„Se încearcă punerea lacătului pe zootehnia românească. Se încearcă ruinarea a mii de familii ţărăneşti. Ţăranul român creşte un porc pentru a avea o bucată de carne curată şi gustoasă pe masa lui, fără antibiotice, fără pesticide şi fără hormoni de creştere. Noi, consumatorii, nu vrem carne de import cu gust de plastic”, a afirmat Costel Stanciu, preşedintele APC.

Nemulţumiţi de modul în care statul român gestionează criza pestei porcine africane, membrii Asociatiei Pro Consumatori s-au dus în faţa Ministerului Agriculturii şi au protestat. Preşedintele Asociaţiei a găsit şi vinovaţii pentru această situaţie.

„Această epidemie nu a fost gestionată corespunzător de către ANSVSA. Înaintea apariţiei primului focar de pestă porcină, asta înseamnă 31 iulie 2017, ANSVSA nu a luat măsurile de biosecuritate necesare în astfel de situaţii”, a precizat Costel Stanciu.

Ministrul Agriculturii este de părere că de vină pentru situaţia critică este… un nesăbuit.

„Factorul uman, un nesăbuit a adus din altă parte un produs pe care l-a folosit în gospodăria respectivă şi iată cum a introdus virus. Cel puţin aşa sunt datele de la această oră din ancheta epidemiologică de acolo”, a afirmat Petre Daea.

Pesta porcină africană este de neoprit. Situaţia este tot mai gravă, în special în judeţele din sud-estul ţării.

În fiecare zi apar noi focare, aşa că a fost convocat comandamentul pentru situaţii speciale de urgenţă ca să găsească soluţii mai eficiente pentru combaterea bolii care omoară animalele.

Cele mai mari probleme sunt în judeţele Tulcea, Brăila şi Ialomiţa, unde în fiecare zi sunt ucise sute de animale. Pesta porcină, boală care nu se transmite de la animal la om, e un adevărat coşmar pentru crescătorii de porci.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:13 - Furtul cadourilor de Crăciun, de la film la realitate. Juniorii unei echipe de fotbal au rămas fără daruri, după ce sediul a fost jefuit
23:57 - Parchetul General a deschis un dosar penal după ce Diana Șoșoacă a agresat-o verbal pe o jurnalistă la Parlament
23:44 - Bătrân din Arad prins în flagrant când ridica un colet cu canabis. Bărbatul de 70 de ani îl primise de la o rudă
23:31 - Armata SUA l-a ucis pe Abu Yusif, lider al Statului Islamic. Se afla într-o zonă controlată anterior de regimul Bashar al Assad și forțele ruse
23:15 - Regiunile din România în care riscul de sărăcie este al doilea cel mai mare din UE. Locuitorii se confruntă cu lipsuri majore
23:05 - Patriarhul Daniel, mesaj de Crăciun și Anul Nou. Ce le-a transmis românilor (VIDEO)
22:37 - Elena Lasconi: Părerea mea este că ei încearcă să mintă românii până la prezidențiale și după să înceapă măsuri de austeritate foarte mari / În principiu USR va vota guvernul pro-european, dar haideți să vedem cine sunt premierul și miniștrii
22:36 - Malaezia va relua căutările aeronavei dispărute misterios în urmă cu 10 ani. Ce recompensă promite companiei care va găsi epava
22:22 - Virgil Guran (PNL): Refuz să cred că cineva de la noi ar fi mers pe o idee de genul acesta, să folosească bani pentru a-l promova pe Georgescu (VIDEO)
22:12 - Alexandru Dimitriu: PSD, PNL, UDMR, minoritățile voiau să discute cât mai repede partea de ministere, cine are, ce are, or nu poți să pleci la drum fără să știi cât de bolnav este „pacientul” (VIDEO)