Pesta porcină, o tragedie naţională: Peste 600 de oameni vor intra în şomaj
Virusul pestei porcine a fost confirmat sâmbătă în cea mai mare fermă din România unde se află nu mai puţin de 140.000 de porci care vor începe să fie eutanasiaţi de luni. De altfel, în judeţul Brăila, virusul era deja prezent în trei ferme, la SC Romsoci din Tichileşti, care are 35.000 de porci, iar săptămâna trecută în fermele SC I.I. Ene Larisa Violeta din Berteştii de Jos, cu 504 capete, şi SC Prichindesa Pig SRL din Victoria, cu 1.451 de capete. În ultimele două, toţi porcii au fost deja eutanasiaţi, în timp ce în cea de la Tichileşti, eutanasierea este în plină desfăşurare.
„E un dezastru nu doar pentru Brăila, ci pentru toată țara. Era cea mai mare fermă din România, ca efectiv de animale crescute, și a doua din Europa. E o problemă la nivel național. Nici nu putem cuantifica dezastrul”, a declarat sâmbătă după aflarea veștii că pesta a intrat și la Gropeni, directorul DSVSA Brăila, Gicu Drăgan, pentru Libertatea.
Procesul de eutanasiere va fi unul de lungă durată, putând ţine chiar şi o lună.
„E o acțiune de durată, știm că începe luni, dar nu știm când se termină, trei săptămâni – o lună. Vor fi incinerași sau îngropați, se va merge alternativ pe cele două variante”, a spus Drăgan.
Pe lângă tragedia eutanasierii celor 140.000 de porci, şi pentru oamenii zonei pesta provoacă o adevărată tragedie. Aproximativ 600 de oameni care lucrau la ferma din Gropeni vor intra cel mai probabil în şomaj din cauza pestei porcine.
„Acolo unde în jur de 500-600 de oameni care lucrau. Nu știu ce măsură va fi luată cu ei, însă cred că sunt oameni necalificați pe care nu îi vor putea transfera în altă parte, cel mai probabil vor intra în șomaj. E o problemă națională”, a declarat Drăgan.
Conform prefectului de Brăila, George Paladi, în judeţ există 34 de focare de pestă porcină africană, în 19 localităţi, inclusiv municipiul Brăila, şi în trei ferme, până în prezent fiind eutanasiaţi 29.726 de porci.