Peste 900 de salariați disponibilizați de la Oltchim au intrat în șomaj

Publicat: 14 06. 2013, 19:35

Cei peste 900 de salariați concediați de la Oltchim, dintre care 605 de la Râmnicu Vâlcea și 327 de la Divizia Petrochimică Bradu-Pitești, au intrat în șomaj, urmând să beneficieze de indemnizație de șomaj și venit de completare.

Oamenii disponibilizați și-au încheiat raporturile de muncă cu societatea comercială și și-au făcut lichidarea, potrivit reprezentanților sindicatului Liber Oltchim, citați de Mediafax.

„După această dată, în termen de zece zile calendaristice, AJOFM Vâlcea va verifica, înregistra şi prelucra dosarele de şomaj şi venit de completare ale persoanelor care îşi au domiciliul sau reşedinţa în judeţul Vâlcea. Pentru a nu perturba activitatea, AJOFM Vâlcea a întocmit un grafic de prezentare cu câte 50 de persoane pe zi. La sfârşitul lunii mai, s-au emis decizille de concediere, a expirat preavizul şi celor 932 de angajaţi, 605 de la Vâlcea şi 327 de la Divizia Petrochimică Bradu li s-au desfăcut contractele individuale de muncă”, a declarat şeful Sindicatului Liber Oltchim Râmnicu Vâlcea, inginerul Mihai Diculoiu. Conform legislaţiei în vigoare persoanele disponibilizate vor beneficia, din bugetul asigurărilor sociale de şomaj, de indemnizaţie de şomaj şi venit de completare. Indemnizaţia de şomaj se acordă pe o perioadă de 6, 9 sau 12 luni, iar venitul de completare pe o perioadă de 12, 20, 22 sau 24 de luni, în funcţie de stagiul de cotizare la bugetul asigurărilor de şomaj, respectiv de vechimea în muncă.

Pe perioada acordării îndemnizaţiei de şomaj, disponibilizaţii vor beneficia lunar de o sumă egală cu media veniturilor pe ultimele trei luni înainte de concediere, dar nu mai mult de 1.548 lei, salariul mediu net pe economie din luna ianuarie a anului în care se face disponibilizarea.