Peste 90% dintre gospodăriile rămase fără energie electrică din cauza inundațiilor au fost reconectate

Publicat: 16 09. 2024, 07:36
Urmări ale inundației din localitatea Slobozia Conachi, județul Galați, 14 septembrie 2024. Inquam Photos / George Călin

Peste 90% dintre gospodăriile fără acces la energie electrică erau reconectate, duminică seara, la nivelul zonei Galaţi fiind 2.232 utilizatori nealimentaţi, potrivit ministrului Energiei, Sebastian Burduja, transmite Agerpres.

Instalaţiile consumatorilor nu au fost puse sub tensiune, din cauza riscurilor de incendiu sau scurtcircuit

„Am ajuns la Galaţi, la Centrul de Comandă al Electrica (DEER- Muntenia Nord), alături de oamenii care au coordonat acţiunile de intervenţie în teren. La finalul zilei, peste 90% dintre gospodăriile fără acces la energie electrică au fost reconectate.

La nivelul zonei Galaţi, mai sunt 2.232 utilizatori nealimentaţi, dintr-un total de peste 25.000 la începutul zilei”, a scris ministrul, duminică seara, pe pagina sa de Facebook.

El a subliniat că, în cazuri punctuale, din raţiuni de siguranţă, instalaţiile consumatorilor nu au fost puse sub tensiune, din cauza riscurilor de incendiu sau scurtcircuit.

„Mai sunt doar trei LEA 20 kV afectate: Cudalbi-Pechea, Schela SPP 22, Pechea-Cudalbi 2. Alături de conducerea tehnică şi locală a operatorului de distribuţie am revizuit planul de intervenţie pentru ziua de mâine. Avem de atacat zonele Cudalbi, Vameş şi Costachi Negri, dar şi staţia de transformare Pechea”, a precizat Burduja.