Peste 9.300 de refugiați ucraineni au intrat în România, în ultimele 24 de ore
Numărul cetăţenilor ucraineni care au intrat în ţară a scăzut uşor, miercuri, cu 0,4% faţă de ziua precedentă, informează reprezentanții Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, citat de Agerpres.
Mai puțini ucraineni au intrat în țară
„Miercuri, 13 aprilie, în interval de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 75.605 de persoane, dintre care 9.385 cetăţeni ucraineni (în uşoară scădere cu 0,4 % faţă de ziua precedentă).
Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 5.933 cetăţeni ucraineni (în creştere cu 3,7%), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 1.615 cetăţeni ucraineni (scădere cu 9,6%)”, precizează IGPF.
Peste 700.000 de ucraineni, verificați de Poliția de Frontieră
De la începutul conflictului ruso-ucrainean și până miercuri la ora 24, la nivel naţional, au intrat în România 704.168 de cetățeni ucraineni.
Potrivit IGPF, măsuri de întărire a dispozitivului de supraveghere a frontierei au fost dispuse şi la graniţa terestră, fiind suplimentate echipajele care derulează misiuni în zonele de responsabilitate.
„Se acţionează în sistem integrat cu celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, în vederea unui schimb operativ de date şi informaţii, precum şi de adoptare în comun a măsurilor necesare pentru gestionarea cazurilor apărute. Rugăm cetăţenii să se informeze doar din surse oficiale”, transmite Poliţia de Frontieră.