În județul Dâmboviţa, 80 de gospodării au fost inundate, iar oamenii au fost nevoiţi să-şi mute animalele. În această zonă, hidrologii au emis un cod galben pentru mai multe râuri.
Sute de familii din comuna Răscăeţi vor primi apă potabilă cu cisterna, după ce pâraiele Holboca şi Jirnov au ieşit din matcă în urma ploilor abundente din ultimele ore şi au inundat zeci de gospodării din satele Răscăeţi şi Vultureanca.
Ei nu ştiu cum vor ajunge la biserică în noaptea de Înviere pentru că lăcaşul de cult este înconjurat de apă.
Localnicii speră ca apele să se mai retragă astfel încât să poată ajunge la slujba de la miezul nopții.
Sute de familii primesc apă cu cisterna după ce fântânile au fost inundate. De asemenea, localnicii vor primi și 300 de sticle de apă îmbuteliată de la Crucea Roşie Dâmboviţa.
15 persoane au rămas blocate pe albia râului Dâmboviţa, după ce au fost surprinse de o viitură puternică şi nu au mai putut înainta. Două autospeciale de pompieri ale ISU Dâmboviţa au intervenit pentru a-i scoate pe cei blocaţi.
Ploile torenţiale au inundat zeci de gospodării şi în mai multe oraşe şi comune prahovene.
Aici pompierii au intervenit pentru salvarea a peste 700 de animale din zonele afectate de inundaţii şi pentru evacuarea a trei persoane rămase prinse între ape, pe o insuliţă formată în mijlocul apelor revărsate ale unui râu.