Autoritățile au controlat peste 50 de stații GPL din București până în acest moment, a declarat prefectul Rareș Hopincă, miercuri, la Știrile B1 TV prezentate de Gabriela Mihai.
Întrebat câte stații GPL și benzinării au fost controlate până acum, oficialul a precizat: „Au fost controlate, la momentul la care vorbim, peste 50 de stații. O situație clară vom avea astăzi, la ora 16, vom da publicității. Noi am organizat controalele pe două paliere. Pe de o parte, polițiile locale de sector și Poliția Locală a Municipiului București verifică stațiile sub aspectul documentației necesare pentru funcționare, adică verifică dacă există sau nu acele avize de funcționare cerute de lege. Pe de altă parte, echipele mixte de control constituite deja verifică toate sesizările venite de la cetățenii Municipiului București, pentru că sunt foarte multe în aceste zile”.
„Chiar ieri am fost împreună cu echipa de control în trei locații și, spre surprinderea mea, am găsit două stații închise, stații care au funcționat până săptămâna trecută, dar probabil că de frica controalelor proprietarii au închis stațiile. Acest lucru nu înseamnă că stațiile nu vor fi verificate. Vreau să precizez foarte clar, chiar dacă o locație este închisă, nu înseamnă că noi nu știm că aceasta a funcționat și trebuia să dețină toate actele conform legii. Ca o primă concluzie, aș spune că sunt foarte mulți proprietari care închid din proprie inițiativă aceste stații de frica controalelor. Asta nu înseamnă, încă o dată, că nu îi controlăm”, a adăugat Rareș Hopincă.
„Sunt 372 de stații de distribuție a gazului petrolier lichefiat și benzinării clasice, împreună. Stații GPL sunt mai puțin de jumătate din această cifră. Dintre acestea, 223 sunt inventariate ca posibile surse de incendiu. Nu înseamnă că prezintă un pericol public (…). Nu există zone în care fenomenul este mai prezent sau mai des întâlnit”, a mai declarat prefectul Capitalei.