Un număr de 39.244 de români stabiliți în peste 100 de țări au optat pentru votul prin corespondență la alegerile parlamentare din 6 decembrie, iar joi este ultimul termen până la care plicurile cu votul cetățenilor României din străinătate trebuie să ajungă la Biroul electoral pentru votul prin corespondență, la misiunea diplomatică sau la oficiul consular – cele care vor veni după această dată vor fi considerate nule, transmite Agerpres.
Cele mai multe cereri pentru votul prin corespondență au venit de la românii din Marea Britanie (9.226), Germania (5.773), Italia (3.378), Spania (3.338) și Franța (2.769). Românii din Belgia, Olanda, Elveția, Austria, SUA și Irlanda au depus peste 1.000 de cereri.
O informare a AEP din 18 septembrie arată că în Registrul electoral sunt înscriși 737.828 de cetățeni români cu drept de vot cu domiciliul în străinătate. Pentru exercitarea dreptului de vot prin corespondență la alegerile parlamentare din 6 decembrie au fost tipărite 71.016 buletine de vot – 35.508 pentru Senat, respectiv 35.508 pentru Camera Deputaților.
Legislația în vigoare prevede că plicul exterior ce conține buletinele de vot și certificatul de alegător trebuie să ajungă la Biroul electoral pentru votul prin corespondență, la misiunea diplomatică sau la oficial consular, după caz, până la 3 decembrie.
Alegătorii trebuie să se asigure că expediază plictul exterior cu votul într-un termen de timp suficient astfel încât acesta să ajungă în România sau la sediul misiunii diplomatice cel târziu la 3 decembrie, ora 24 (ora locală). Plicurile ajunse după acest termen vor fi anulate fără a mai fi deschise – voturile nu vor fi luate în considerare.
Constantin-Florin Mitulețu-Buică a fost testat pozitiv pentru COVID-19, în cursul zilei de marți, 1 decembrie. Anunuțul a fost făcut chiar de către Autoritatea Electorală Permanentă, printr-un comunicat de presă.
„Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că președintele AEP, Constantin-Florin Mitulețu-Buică, a fost depistat pozitiv cu virusul Covid-19 în urma testării Real-Time PCR efectuate astăzi, 1 decembrie 2020.Menționăm că ieri, 30 noiembrie 2020, oficialul a mai efectuat un test rapid Covid-19 la Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu «Dr. Nicolae Kretzulescu», al cărui rezultat a ieșit negativ.Precizăm că președintele instituției își va desfășura în continuare activitatea ca membru al Biroului Electoral Central (BEC) în regim de videoconferință, iar atribuțiile deținute în cadrul Autorității vor fi preluate de vicepreședintele AEP, Zsombor Vajda. Dat fiind acest context, președintele AEP a luat decizia de a transmite o cerere pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale (mobile) și dă asigurări că activitatea de organizare a alegerilor va continua în ritm normal, astfel încât desfășurarea acestora să aibă loc în condiții optime, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară care se impun”,a precizat AEP.