Peste 30 de gospodării din Buzău au fost inundate, iar un microbuz de călători a rămas blocat în trafic
Peste 30 de gospodării, dintre care 22 din municipiul Buzău, precum și subsolurile Maternității și Spitalului Județean de Urgență Buzău, au fost inundate în noaptea de miercuri spre joi în urma averselor cu caracter torențial, iar un microbuz cu 20 de persoane a fost blocat pe Aleea Industriilor din localitate, transmite Agerpres.
Pe DN 2, la intrare în municipiul Râmnicu Sărat, în zona localității Oreavu, apa scursă de pe versanți a ajuns pe carosabil până la înălțimea de o jumătate de metru.
Mai mult, două drumuri județene și un drum comunal au fost închise din cauza aluviunilor adunate pe carosabil.
În satul Cândești, comuna Vernești, șase gospodării au fost inundate, iar la Zorești patru autoturisme au fost blocate după ce au fost surprinse de viitură. DJ 205 Vernești — Merei, DJ 203 L, Berca-Săpoca au fost închise circulației rutiere.
În comuna Cernătești, două case au fost inundate, în satele Pleșești, Pleșcoi și Valea Nucului, alte trei. În satul Mătești, comuna Săpoca, două curți au fost inundate, iar în satul Vadu Sorești un podeț tubular a fost distrus.
Aproape 20 de echipaje ISU și alte Companiei de Apă au acționat în cursul nopții pentru a scoate apa din beciuri și curți, precum și din subsolurile Maternității și Spitalului Județean de Urgență.