Peste 30.000 de salariați din administrația publică intră joi în grevă generală (VIDEO)
Grevă generală în Administraţie. Angajaţii primăriilor şi consiliilor judeţene din toată ţara nu vor lucra astăzi în semn de protest faţă de salariile reduse, potrivit B1 TV.
La această oră, angajații primăriilor și consiliilor județene din toată țara sunt în grevă generală. Funcționarii au venit la serviciu, dar nu lucrează. Astăzi vor fi eliberate doar certificate de deces. Oamenii cer majorarea salariilor cu 10% și tichete de masă.
Întrebat despre consultările de la Palatul Cotroceni cu Sindicatele, președintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie a declarat că acestă grevă a fost stabilită cu mult timp înainte.
„Această grevă a fost stabilită cu mult timp înainte de stabilirea datei cu sindicatele și se ducută alte probleme. Nici nu am fost invitat. Îl avem preprezentant pe Bogdan Hossu acolo,afiliat la cartel Alfa, dar se disută alte probleme”, a declarat Valer Suciu.
Oamenii cer majorarea salariilor cu 10 la sută şi tichete de masă.
„Sunt solicitări minimale. Aduceți-vă aminte că acest Guvern a câștigat alegerile pe niște promisiuni. Noi vrem să se îndeplinească aceste promisiuni”, a mai adăugat acesta.
Mai mult, liderul de sindicat a anunțat că nerezolvarea problemelor se va ajunge la o grevă generală pe temen nelimitat.
„Dacă nu vor fi soluționate săptâmâna viitoare, vom stabili grevă generală pe termen nelimitat, undeva în septembrie”, a mai adăugat acesta.