Peste 2,6 milioane de elevi încep luni cursurile în format fizic. Aproape 1.800 de școli rămân în sistem online
Peste 2.600.000 de elevi vor ajunge de luni în sălile de curs, după ce Ministerul Educaţiei a decis că în localităţile în care incidenţa cazurilor de COVID-19 este sub 3 la mie, cursurile se pot desfășura cu prezenţă fizică, chiar dacă procentul personalului vaccinat din şcoală este sub 60%. Însă, aproape 1.800 de școli vor continua cursurile în sistem online.
”Începând cu data de luni, 22 noiembrie 2021, 16.120 de unităţi de învăţământ (cu personalitate juridică şi structuri arondate) din totalul celor 17.912 existente la nivel naţional, inclusiv unităţile conexe, vor funcţiona cu prezenţă fizică. Numărul total de elevi/preşcolari din aceste unităţi este de peste 2.600.000”, anunţă Ministerul Educaţiei.
Alte 1.792 de unităţi de învăţământ vor continua cursurile în sistem online.
Lista unităţilor de învăţământ (cu personalitate juridică şi structuri arondate), incluzând ratele aferente de vaccinare ale personalului şi modul de funcţionare, poate fi consultată aici.
Ordinul care reglementează utilizarea testelor de salivă pentru elevi şi instrucţiunile privind administrarea lor au fost publicate vineri seară, în Monitorul Oficial.
Școlile decid cum se vor desfășura testările
Ministrul interimar al Educației, Sorin Cîmpeanu, a precizat că 33% din numărul total de elevi cu vârstă eligibilă au fost vaccinați.
Dacă testul de salivă este pozitiv și se face testul PCR elevul aduce rezultatul negativ al testului PCR și continuă cu prezență fizică. Dacă nu se face testul PCR sau confirmă rezultatul testului pe bază de salivă, elevul rămâne la domiciliu pentru 14 zile.
Procedura de aplicare a testelor este în sarcina Ministerului Sănătății. La decizia școlii testele vor putea fi administrate de către părinți sau în școală.
Copiii de vârste mai mici ar putea fi testați acasă
Sorin Cîmpeanu a precizat că elevii din clasele primare și preșcolarii ar putea fi testați diferit. Mai exact, copiii de vârste mai mici ar putea fi testați acasă, de părinți.
“Am auzit azi un expert în sănătate publică, citez: Trebuie să fie făcute obligatoriu de personal medical, în școli nu există personal medical. Păi cum adică? Nu există personal medical. Am mizat pe înțelepciunea unei instrucțiuni, care este un protocol sanitar și mă gândesc că s-ar putea face o diferență: copiii de grădiniță și eventual cel din învățământul primar să fie testați într-un regim diferit de cei de gimnaziu și liceu.
N-ai cum să știi câți profesori sunt pentru și împotriva testării în școli. Sunt 271.000 de persoane care sunt plătite prin sistemul EduSal. Cum să știi câți vor și câți nu vor?
Dacă ai 50 de clase, mai devreme de o oră nu se poate finaliza testarea unei clase. Și n-ai 50 de ore într-o zi, În instrucțiune scrie și să nu fi mâncat înainte. Cum să aduci un copil la grădiniță un copil care să nu fi mâncat? Așteptarea mea este să fie la finalul acestei săptămâni, dar se poate să fie şi săptămâna viitoare, luni sau marți”, a precizat Sorin Cîmpeanu, săptămâna trecută, la Digi24.