Peste 22.000 de kilograme de deşeuri de alamă, oprite de polițiști la Vama Giurgiu
Peste 22.000 de kilograme de deşeuri de alamă au fost descoperite joi de cătrepoliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu, împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Giurgiu.
Șoferul care transporta din Bulgaria încărcătura nu a putut prezenta documente de transfer conform prevederile legale în vigoare.
”În data de 21.04.2021, în jurul orei 11.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, poliţiştii de frontieră aflaţi în serviciu au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui ansamblu rutier, condus de un cetăţean bulgar în vârstă de 43 de ani. Semiremorca ansamblului rutier era încărcată cu deşeuri de alamă (şpan) de pe teritoriul Bulgariei şi avea ca destinaţie o societate comercială din Italia”, a transmis, joi, Poliţia de Frontieră.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că pentru întreaga cantitate de deşeuri transportată, însumând 22.191 de kilograme, documentaţia de notificare pentru circulaţia transfrontalieră nu era completă.
În cauză, autorităţile de control au dispus nepermiterea accesului pe teritoriul României pentru mijlocul de transport sus-menţionat.