S-a dat startul maratonului de vaccinare în București, vineri după-amiază. Mii de oameni au așteptat la rand să se vaccineze, chiar și în timpul nopții, la Sala Palatului și la Biblioteca Națională.
Valeriu Gheorghița a fost în prima linie și a dat o mână de ajutor medicilor care vaccinau. Ela precizat că în ciuda impresiei că sunt cozi mari, doritorii nu sunt nevoiţi să aştepte mai mult de 10 – 15 minute pentru a ajunge la rând.
Prezenți au fost și premierul Florin Cîțu, dar și ministrul Educației, Sorin Câmpeanu și au felicitat atât cadrele medicale care au se ocupă cu imunizarea, cât și pe oamenii care au venit în număr mare să primească serul împotriva COVID-19.
Până acum inițiativa de vaccinare fără programare s-a dovedit un succes. În primele cinic ore, s-au vaccinat în cele două centre non-stop, peste 2000 de bucureșteni.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.