Poliția Română a anunțat că efectuează peste 200 de percheziții în toată țara, miercuri, pentru combaterea infracționalității.
Polițiștii au precizat că este vorba despre 205 percheziții domiciliare.
„Astăzi, Poliția Română efectuează 205 percheziții domiciliare, pentru combaterea infracționalității, în principal a celei economice, tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de activitățile ilegale”, afirmă Poliția Română, miercuri, într-un comunicat de presă.
Polițiștii au precizat că perchezițiile se desfășoară sub supravegherea procurilor și că este vorba despre „dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, înșelăciune, fals, spălarea banilor, furt calificat, obținere ilegală de fonduri, contrafacere, abuz de încredere, criminalitate informatică, braconaj cinegetic, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, infracțiuni în domeniul silvic, trafic de droguri de risc și de mare risc și trafic de persoane”.
„Acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor bănuite, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal. Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză. Activitățile de astăzi se desfășoară în contextul măsurilor luate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne pentru combaterea infracționalității de orice fel și pentru asigurarea ordinii și liniștii publice”, se mai arată în același comunicat.