Percheziţii într-un dosar de corupție în care sunt vizaţi 25 de poliţişti de la IPJ Sibiu / 115 acte de luare de mită şi 54 de infracţiuni de abuz în serviciu şi infracţiuni de fals

Publicat: 19 05. 2021, 10:20
Foto: Poliția Română / Facebook

Procurorii și polițiștii fac, miercuri dimineață, 17 percheziții într-un dosar de corupţie în care sunt vizaţi 25 de agenţi din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sibiu.Ei ar fi primit mită sub forma unor sponsorizări pentru echipa de fotbal a Poliţiei. Polițiștii sunt acum urmăriți penal pentru cel puţin 115 infracţiuni de luare de mită și cel puţin 54 de infracţiuni de abuz în serviciu şi infracţiuni de fals. În același dosar sunt vizați opt șoferi contravenienți, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.

„Astăzi, 19 mai 2021, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, împreună cu poliţiştii anticorupţie ai Direcţiei Generale Anticorupţie – Structura Centrală şi Serviciile Judeţene Anticorupţie Sibiu, Alba, Braşov şi Cluj, pun in executare 17 mandate de percheziţie domiciliară pentru probarea unor infracţiuni de corupţie într-o cauză penală în care sunt suspectaţi 25 agenţi de poliţie din cadrul I.P.J. Sibiu”, a transmis Direcţia Generală Anticorupţie (DGA).

De asemenea, sunt puse în executare trei ordonanțe de predare înscrisuri şi medii de stocare. 33 de persoane vor fi duse la audieri – polițiști și șoferi.

Polițiști din Sibiu, vizați într-un dosar de corupție

Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a transmis, potrivit News.ro, că inițial a fost începută urmărirea in rem pentru omisiunea sesizării, abuz în serviciu, dare de mită şi respectiv luare de mită, favorizarea făptuitorului, înşelăciune şi fals în declaraţii, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia de agent de poliţie, respectiv pentru evaziune fiscală.

Dosarul a fost deschis după ce au apărut indicii că mai mulţi agenţi de poliţie rutieră şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu şi nu ar fi constatat săvârşirea unor fapte contravenţionale la regimul rutier, iar, în schimbul acestei „iertări de sancţiune”, contravenienţii ar fi sponsorizat echipa de fotbal a I.P.J. Sibiu, întocmindu-se contracte de sponsorizare cu diferite sume de bani acestei echipe din care făceau parte şi aceşti lucrători de poliţie.

„În urma probelor administrate în cauză, şi în special a datelor rezultate din punerea în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică a rezultat presupunerea rezonabilă cu privire la comiterea mai multor infracţiuni de corupţie, de serviciu şi de fals, de către agenţii de poliţie rutieră din cadrul I.P.J. Sibiu – Serviciul Rutier – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene, care:

  • în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în mod repetat, din cursul anului 2019 până în prezent, au pretins şi au primit diverse sume de bani (cuprinse între 50-500 lei), foloase materiale sau alte servicii, cu titlu de mită, în legătură cu îndeplinirea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu ale acestor funcţionari publici, pentru a nu constata faptele contravenţionale comise de conducătorii auto contravenienţi şi nu le aplica sancţiuni contravenţionale sau pentru a le aplica sancţiuni mai uşoare, consemnând astfel cu ocazia întocmirii proceselor verbale date nereale;
  • au pretins diverse sume de bani de la persoanele pe care le-au oprit în trafic pentru săvârşirea unor abateri la regimul rutier, în scopul de a nu le aplica sancţiuni contravenţionale, solicitându-le totodată acestor conducători auto ca sumele de bani să le fie remise sub forma unei sponsorizări în contul Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor (International Police Association – I.P.A.) – Regiunea 1 Sibiu.
  • în exercitarea atribuţiilor de serviciu, deşi au constatat săvârşirea de către conducătorii auto a unor contravenţii privind circulaţia pe drumurile publice, nu au aplicat acestora sancţiunea contravenţională corespunzătoare şi nici sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce
  • şi-au încălcat atribuţiile de serviciu prevăzute de art. 26 alin. 1 pct. 12 din Legea nr. 218/2002, republicată, şi anume de a constata contravenţii şi aplica sancţiuni contravenţionale, potrivit legii, reţinând alte abateri contravenţionale în procesul verbal, neconforme cu realitatea, şi aplicând altă sancţiune decât cea corespunzătoare faptei contravenţionale comise de conducătorul auto oprit în trafic, în sensul că nu au luat măsurile legale ce se impun faţă de acesta, conform O.U.G. 195/2002, inclusiv suspendarea dreptului de a conduce autoturisme.
  • acţionând cu intenţie, au falsificat mai multe procese verbale de constatare a contravenţiei cu prilejul întocmirii acestora, completându-le cu date neconforme cu realitatea, în absenţa contravenientului, semnând aceste procese verbale în locul „contravenientului”, prin prin contrafacerii subscrierii/falsificarea semnăturii şi producând prin aceasta consecinţe juridice pentru persoanele în locul cărora au semnat”, au transmis procurorii.

Acum sunt urmăriți penal:

  • 25 de agenţi de poliţie rutieră din cadrul I.P.J. Sibiu – Serviciul Rutier – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene cu privire la săvârşirea mai multor infracţiuni de corupţie (cel puţin 115 infracţiuni de luare de mită), infracţiuni de serviciu (cel puţin 54 de infracţiuni de abuz în serviciu şi infracţiuni de fals;
  • 8 conducători auto contravenienţi, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de dare de mită prev. şi ped. de art. 290 alin. 1 C.pen., cu referire la art. 6 alin. 1 din Legea nr.78/2000