Peste 2.200 de profesori care au depășit vârsta pensionării au ales să rămână la catedră: „Te simți util și asta te face să fii mai tânăr”
Tot mai puțini tineri își doresc să fie profesori mai ales de matematică, fizică sau informatică. În paralel, numărul profesorilor care au rămas să predea în școli chiar și după vârsta pensionării e în continuă creștere. Sunt 2.200 de dascăli cu vârste peste 65 de ani care au cerut să rămână la catedră.
Tinerii nu vor să fie profesori. Cei în activitate continuă să predea și după vârsta pensionării
Iuliana Anton predă fizica de 44 de ani la Liceul „Dimitrie Cantemir” din Iași. Aceasta a rămas la catedră, deși de doi ani a împlinit vârsta pensionării.
„Fiind pasionată de tehnologie, încerc să fiu permanent în pas cu ceea ce îi preocupa pe ei, încerc să folosesc noile tehnologii în favoarea disciplinei mele și, câteodată, efectiv mă joc cu ei, dar jocul acesta este foarte bine gândit. Te simți util și asta te face să fii mai tânăr. Educația face diferența! Un om care este informat în toate domeniile este un om educat si care poate face față tuturor provocărilor”, a afirmat Iuliana Anton, pentru Digi24.
În București și Botoșani, de exemplu, în ultimii ani s-a dublat numărul profesorilor care au împlinit vârsta pensionării, dar continuă să predea, iar în Galați și Arad numărul s-a triplat.
„Tendința la nivel global, la nivelul țării, la nivel european, este în general pentru aceste discipline tehnice: fizică, chimie, informatică. Acestea sunt domeniile care au nevoie cumva de acest ajutor”, a declarat Antonina Bliorț, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Iași.
Profesorii pot preda până la vârsta de 70 de ani.