Peste 2.000 de cadre medicale au fost vaccinate împotriva COVID-19. A fost raportată o singură reacție adversă minoră

Publicat: 28 12. 2020, 20:49
foto simbol: Hepta.ro / Alpha Press / Alpha Press

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a transmis,că luni au fost vaccinate 1.101 de persoane, numărul total ajungând la 2.066.Potrivit raportărilor oficiale, a fost înregistrată și o reacție adversă de tip alergic, care a fost minoră.

„Potrivit datelor puse la dispoziția CNCAV de către Institutul Național de Sănătate Publică prin aplicația Registrul Electronic Național al Vaccinărilor (RENV), care ține evidența vaccinărilor, situația vaccinărilor din ziua de 28 decembrie, ora 17:00 este:

1. Număr de persoane vaccinate împotriva COVID-19 cu vaccinul Pfizer BioNTech (astăzi, 28 decembrie) – 1101.

2. Număr total de persoane vaccinate împotriva COVID-19 cu vaccinul Pfizer BioNTech (începând cu data de 27 decembrie 2020) – 2066.

3. Număr de reacții adverse validate (în ultimele 24 de ore) – 1 (reacție comună, minoră, de tip alergic).

O singură reacție alergică

De asemenea, potrivit datelor puse la dispoziție de către Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), a fost raportată, până în acest moment, 1 reacție adversă (disconfort local), în curs de validare.

Precizăm că programul centrelor de vaccinare se încheie la ora 20.00, motiv pentru care numărul vaccinărilor realizate în intervalul orar 17.00 – 20:00 va fi reflectat în raportarea din ziua următoare”,a arătat sursa citată.