Un atac cibernetic a blocat între 15 și 20 de spitale, care nu mai pot înregistra serviciile medicale online. Camerele de gardă sunt pline cu pacienți, iar angajații nu pot opera niciun serviciu în sistem. Din aceste spitale, cei puțin trei sunt din Capitală. Este vorba despre Institutul „Marius Nasta”, Institutul Clinic Fundeni și Spitalul de Urgență „Bagdasar Arseni”, informează B1 TV.
Alexandru Rafila (PSD), ministrul Sănătății, a declarat că între 15 şi 20 de spitale întâmpină probleme în utilizarea sistemului informatic Hipocrate, cel care contribuie la integrarea şi interconectarea tuturor activităţilor dintr-o instituţie medicală.
„Este adevărat. Sunt mai mult spitale care întâmpină probleme cu utilizarea unui program informatic important în funcţionarea spitalelor – se numeşte Hiprocrate. Nu ştim exact câte spitale sunt în momentul de faţă. Nu avem informaţia, dar lucrăm împreună cu Centrul Naţional de Securitate Cibernetică pentru elucidarea cauzelor şi remedierea acestora. Din informaţiile pe care le avem până în momentul de faţă este că sunt afectate între 15 şi 20 de spitale din întreaga ţară”, a declarat Alexandru Rafila, pentru Agerpres.
Potrivit acestuia, spitalele în cauză nu mai pot raporta serviciile medicale.
Declarații a făcut, pentru B1 TV, și doctorul Florin Bica, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Bagdasar Arseni”.
„În acest moment, spitalul funcționează offline, adică înregistrăm și tratăm pacienții, dar datele se înregistrează în sisemele interne, urmând ca atunci când va funcționa sistemul Hipocrate să le trecem în servere în procedura care există.
Până acum nu au apărut surprize de genul ăsta, să nu putem înregistra pacienții în serverele proprii, care acum sunt separate de internetul public, să spun așa, astfel încât nu există riscuri acum. Reușim să ne desfășurăm activitatea în continuare, puțin mai greoi, dar reușim.
Undeva la 08.30, administratorii sistemului Hipocrate ne-au avertizat că sunt atacați și să procedăm în consecință, anume să întrerupem internetul și să lucrăm offline”, a declarat Florin Bica în cadrul emisiunii „Bună dimineața, România!”, moderată de Gabriela Mihai pe B1 TV.