Peste 100 de sindicaliști pichetează sediul Ministerului Muncii, nemulțumiți de salariile din administrație

Peste 100 de sindicaliști pichetează sediul Ministerului Muncii, nemulțumiți de salariile din administrație
Foto:psnews.ro

Peste 100 de sindicaliști ai Federației Sindicatelor Pro-Administrație pichetează miercuri sediul Ministerului Muncii, nemulțumiți de salariile din administrație, informează Agerpres.

"Din cauză că avem o salarizare de subzistență am declanșat acțiunea de protest. Dacă discuțiile nu vor avea niciun rezultat vom continua acțiunile și de data aceasta vom ajunge să blocăm întreaga administrație locală. Cerem punerea în aplicare a legii salarizării unitare (Legea 284 n.r.), lege care este adoptată din 2010 și pe care suntem încadrați și care nu a fost pusă în aplicare. Vreau să vă spun că nu este adevărat că nu există bani pentru punerea ei în aplicare. Legea se putea pune în aplicare și cu creșterile care s-au dat, de 10 și 12% pentru că se puteau da aceste creșteri la diferența dintre salariul pe care îl are omul și cel din grilă", a declarat Silvia Moldovan, președinta Federației.

Aceasta a acuzat că, din cauza salariilor mici, în unele primării de comună au mai rămas câțiva angajați.

"Din cauza salarizării cu salariul minim pe economie oamenii nu sunt atrași. Au răspunderi foarte mari, răspund în fața Curții de Conturi, în fața DNA și preferă să meargă cu un salariu puțin mai mare și ca vânzători, chiar dacă au studii superioare", a susținut Moldovan.
Protestul are loc în intervalul orar 11:00 – 17:00.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Artefacte de 3.000 de ani au fost descoperite în Bistrița-Năsăud. Au fost găsite într-unul dintre cele mai importante situri arheologice din țară
23:51 - Primarul din Sfântu Gheorghe, supărat că elevii deja au distrus mobilierul nou pus în școli: „Vor trebui să plătească părinții”
23:16 - Sfârșit tragic pentru primul urs polar văzut în Islanda din 2016. Animalul a fost împușcat de poliție
23:14 - Marcel Boloș: Majorările de salarii au avut impact pe buget. Știu că pare destul de ciudat că au crescut încasările la buget, dar în același timp s-a mărit și deficitul / Care este explicația
22:54 - Mii de animale și-au pierdut viața în urma inundațiilor din Galați și Vaslui. Care este bilanțul
22:31 - Câți bani primim de la UE pentru pagubele generate de inundații. Ciucă: „România nu a fost reprezentată de către premierul Ciolacu la întâlnirea crucială”
22:28 - Un salvamar a fost amendat cu 1.000 de euro pentru că a salvat o femeie de la înec. Ce s-a întâmplat de fapt
21:58 - Oana Florea (PSD): Eu nu îl văd pe Klaus Iohannis în Parlament. Cum ar putea el să intre în lift cu 5 senatori odată sau să stea în bancă? S-ar potrivi la Comisia de turism, Comisia de sport, dacă ar veni la birou (VIDEO)
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)
21:54 - Românii au intrat pe piața imobiliară dintr-o țară din Africa. Pot câștiga 3.000 de euro lunar din chirie