Aproximativ 200 de cetăţeni străini, majoritatea din Pakistan, Moldova, Algeria, Tunisia şi Maroc, au fost găsiţi în locuind ilegal România, în urma Operaţiunii Aphrodite, desfășurată la nivel european, informează Mediafax.
Potrivit Inspectoratului General pentru Imigrări, acțiunile pentru combaterea migrației ilegale s-au desfășurat în perioada 22 octombrie – 4 noiembrie, în România şi în alte 26 de state europene.
În România, s-au descoperit 57 de cetățeni aflați în procedură de azil, având permisiunea temporară de a se afla pe teritoriul naţional, însă prinşi când încercau să treacă fraudulos frontiera.
Dintre cetăţenii străini depistaţi fără drept de şedere în ţară, 49 au primit decizii de returnare, pentru 29 s-a dispus măsura îndepărtării sub escortă, şapte au solicitat acordare unei forme de protecţie în România, doi au primit statut de tolerat şi alţi 24 au beneficiat de prelungirea dreptului de şedere.
În această acțiune, Inspectoratul General pentru Imigrări a colaborat cu Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Inspectoratul General al Jandarmeriei. Acţiunile desfăşurate atât la frontieră, cât şi în interiorul teritoriului ţării, sub coordonarea Preşedenţiei cipriote a Uniunii Europene.
România participând pentru a patra oară la acest tip de acţiune.